Aş fi putut ruga o colegă să-mi facă un interviu, aş fi putut da un comunicat de PR, mai plin de limbi de lemn decât un atelier de tâmplărie, dar nu vreau să fac lucrurile astea. În fond, eu, reporterul, sunt tot un om care scrie, aşa cum sunt eu, dramaturgul, căruia Radu Macrinici îi reproşa acum câteva zile: „De ce nu te iei mai în serios?”
OK, rareori sunt mai involuntar hazlie decât în momentele în care mă iau în serios, de aceea spun doar atât.
Sunt adepta sloganului „Scrie Despre Alţii”. Procesul atât de lăudat al autocăutării mi se pare o stupizenie născătoare doar de ego hiperdilatat în raport cu realizările, mai ales la 20 de ani, când cea mai mare dramă a ta e că nu s-a uitat Vasile la tine, deşi îţi postaseşi poze noi făcute cu mobilul în cea mai şmecheră budă de club din Bucureşti. De aceea prefer documentarea şi observaţia, ca modalităţi de lucru. Şi, poate, de aceea am ajuns ziarist.
Dar lucrurile pe care le descopăr documentând şi observând fapte nu mă lasă indiferentă. Jurnalistul bun trebuie, însă, să fie neutru şi imparţial. De aceea, ca să fiu neutră şi imparţială când fac presă, trebuie să-mi exorcizez emoţiile acumulate când mă documentez – în ficţiune. Aşa am scris romane şi poezii; şi de această dată, o piesă de teatru. Pentru că poveştile mele îşi aleg singure forma. Eu trebuie doar să le las să se dezvolte în legea lor şi să am răbdare cu ele.
Povestiri din Miserupia vine dintr-o documentare a unuia dintre primele mele reportaje, pe vremea când eram reporter începător şi scriam execrabil de prost. O poveste cu fete exportate ca nişte mărfuri şi utilizate exact ca atare. O poveste cu oameni care sunt umiliţi şi-şi pierd demnitatea. O poveste cu oameni cărora nu le pasă că-şi strivesc semenii, ba dimpotrivă, adoră faptul că pot nimici alţi oameni, şi văd în asta o formă de autovalidare. O poveste despre prostituţie, privită din interior: ce vinzi de fapt, când îţi vinzi trupul?
Ca un făcut, exact zilele astea, am citit un amplu reportaj în revista Spiegel, mult mai bun din punct de vedere jurnalistic decât ceea ce scrisesem eu acum câţiva ani despre asta. E o povestire din Miserupia. Eu vă voi invita să explorăm din punct de vedere uman astfel de povestiri, şi să vedem ce se ascunde în spatele lor.
Ne vedem la Club Legere Live (subsol), Piaţa Rosetti, Nr. 5, pe 12 iunie, la ora 20.00. Nu vă temeţi, nu va fi doar jale. Nu uitaţi ce am scris mai sus: rareori sunt mai (voluntar de această dată) hazlie decât în momentele în care mă iau în serios.
5 comentarii