Gia Andreica, arhitectă, 28 de ani, descrie experiența ei în capitala Cehiei, următoarea în colecția “Cele mai iubite orașe”, oferită de Cotidianul.
Partea medievală a orașului nu e mare, se poate vedea în 3-4 ore de mers, în lung și în lat, în sus și în jos, cam cât mi-a luat, umblând cu rucsacul în spate, să îmi găsesc cazare în centrul vechi, în mână cu câteva adrese scoase (nu chiar la întâmplare) de pe Internet. Cu puțină grijă, se poate negocia aproape orice.
Cursul valutar la casele de schimb din zona turistică e foarte păgubos, ceva mai puțin în Josefov, cartierul vechi evreiesc, unde e aproape satisfăcător în weekend, când sunt băncile închise. Bazaruri cu suveniruri chinezești la parterul clădirilor și terase destul de scumpe și nu prea bine aprovizionate umplu frontul pe Karlova, care leagă Primăria veche (cu ceasul) de podul Carol, în Josefov și în cartierul Mala Strana (pe malul stâng).
Pe pod (o piesă de arhitectură medievală superbă) se adună caricaturiști la minut și mulți manufacturieri-artiști. Se poate trece dintr-o parte în cealaltă în cel puțin zece minute, chiar douăzeci, chiar și în grabă.
În piața primăriei, la ceas, se găsesc cârnați și pui fripți, langoși și alte patiserii tradiționale central-europene, zahăr-candel, păpuși și obiecte artizanale.
E în regulă, comerțul de stradă e o veche tradiție medievală.
Dinspre aeroport se ajunge ușor chiar și într-o zi de martie cu lapoviță și ger.
Autobuzele și metroul circulă bine (și se sincronizează), există maxi-taxi și taxiuri la preț de oraș, acceptabil, e în regulă, pentru orice categorie de buget. În oraș se circulă fluent.
Străzile și piețele sunt semnalizate și se poate merge pe jos la orice oră din zi și din noapte.
Am încercat să privesc orașul mai puțin ca fosta capitală a Regatului Boemiei, centru turistic medieval, baroc și Art Nouveau; mai ales că am ajuns în Praga pentru o nuntă de prieteni, din care zece-cincisprezece participanți locuiseră pentru un an sau mai mult acolo. Vorba umbla prin cetate că trotuarele se desfac și se refac la fiecare doi ani – deși eu n-am ajuns să văd nicăieri un pietonal sau o stradă desfundată, toate arată ca noi; poate fi de la piatra cubică, măruntă, marmura albă, nefinisată și granit, negricios.
Sunt clădiri noi, de bună calitate, pe care praghezii nu le bagă în seamă, cu dezinvoltura boemă, clădirea nouă a teatrului e cu fațada din zidărie de sticlă opacă, și arată bine, iar dacă întrebi în bar sau pe stradă cine și de ce a construit Dancing House, o să spună că nu știe, dar un praghez, desigur. Dancing House e un proiect superb, dar făcut cu materiale și tehnologii abia ieșite din înghețul comunist: betonul aparent n-a ieșit prea bine din cofraj, iar fusta lui Ginger e construită din profiluri metalice ordinare, sudate de mașini obișnuite cu lucrul la hale industriale și alte asemenea.
Abia la cupola restaurantului care se află pe acoperiș, spectaculos luminată noaptea, începe să se vadă „Vestul“… Dar e în regulă. Praghezii sunt atenți cu ce construiesc.
Am stat la beri prelungite într-una din seri cu un profesor de literatură german, naturalizat, într-o cârciumă ieftină, aproape de centru, dar nu chiar în drumul turistic, unde se adunau seara poeți afumați și pictori bătrâni, și obișnuiții casei își turnau singuri berea la draft. Mi-a spus că s-ar muta, s-ar duce mai departe, pentru că stă deja de zece ani în Praga și e cam mult. De ce? „Åžtii «Insuportabila ușurătate a ființei», a lui Milan Kundera?“ Da, într-adevăr… „Praga e în regulă, dar e exact așa.“
COMANDA ONLINE Colectia Cotidianul. CELE MAI IUBITE ORASE