Tabu
CULTURESlider

Premieră la Teatrul Odeon ⎥ Cui i-e frică de Virginia Woolf?

Duminică, 31 ianuarie, de ora 19:00, la Teatrul Odeon din București are loc prima premieră din 2021: spectacolul Cui i-e frică de Virgia Woolf? de Edward Albee, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, cu actorii Adrian Titieni, Carmen Tănase, Ioana Mărcoiu și Silvian Vâlcu. 

Prima premieră

Odată cu anunțul redeschiderii teatrelor din București, iată că vine și o veste cât se poate de bună. Primul spectacol care se va juca cu publicul în sală, duminică, 31 ianuarie, la Teatrul Odeon este, totodată, o premieră după o piesă faimoasă. 

Cui i-e frică de Virginia Woolf?, scrisă de dramaturgul american Edward Albee  (1928 – 2016), a avut premiera pe Broadway, la Billy Rose Theatre, la data de 13 octombrie 1962. A primit critici cât se poate de pozitive, fiind, mai întâi, distinsă cu Premiul Tony și cu Premiul New York Drama Critics’ Circle pentru „Cea mai bună piesă”, iar apoi nominalizată și pentru Premiul Pulitzer. De atunci, continuă să fie montată pe scenele din întreaga lume. 

Cui i-e frică de Virginia Woolf? sparge convențiile sociale despre ideea de „familie americană model” și prezintă drama unui cuplu căsătorit, Martha (interpretată de actrița Carmen Tanase) și George (rol jucat de actorul Adrian Titieni), denumiți după primul președinte al Statelor Unite și soția lui. 

Dramaturgul a scris piesa având ca motiv de inspirație relația unor prieteni apropiați, cineaștii experimentali Willard Maas și Marie Menken. Artistul pop Andy Warhol spunea despre cuplul Willard și Marie, că „au fost ultimii dintre marii boemi. Au scris, au filmat și au băut – prietenii lor i-au numit «bețivi cărturari»”.

Adaptarea pentru film, realizată în 1966, a devenit celebră, avându-i în distribuție pe Richard Burton, Elizabeth Taylor, George Segal și Sandy Dennis, ambele actrițe fiind distinse cu Premiul Oscar  pentru rolurile interpretate, în regia lui Mike Nichols.

După 10 ani de la prima colaborare, regizorul Alexandru Mazgareanu, nominalizat anul trecut la Gala Premiilor UNITER, la categoria „Cea mai bună regie”, revine la Teatrul Odeon, unde montează cea mai celebră piesă, considerată a fi capodopera dramaturgului american Edward Albee.

Spectacolul se va desfășura în condiții de siguranță sanitară  (dezinfectarea sălii, obligativitatea purtării măştii și a respectării distanţei dintre spectatori etc.), în conformitate cu reglementările în vigoare. Capacitatea sălii va fi redusă la 30% din locuri.

Bilete aici:  http://bit.ly/VirginiaWoolf_Mazgareanu

ARTICOLE SIMILARE

Scărlătescu și Doina Teodoru s-au căsătorit în secret? Cine a scăpat porumbelul la America Express

Andreea Damian

Eurovision 2023. Loreen din Suedia a ieșit învingătoare pentru a doua oară – VIDEO

Andreea Damian

Fii Mos Craciun pentru copiii defavorizati!

realitatea

Catrinel Menghia Marlon, sfaturi pentru a preveni coronavirusul

Tabu Tabu

Alexandrion: o noua sticla!

Doliu în lumea teatrului. Actor găsit mort în apartament, legat cu mâinile la spate

Andreea Damian

Scrie un comentariu