Tabu
CULTURESlider

Premieră M STUDIO ⎢ PAM PARAM de Andrea Gavriliu

În această seară, de la 19:00, puteți urmări premiera online a spectacolului „PAM PARAM”, semnat de Andrea Gavriliu. Într-un spațiu imaginat de scenografa Irina Moscu și cu o muzică originală compusă de Mihai Dobre (Șuie Paparude), această creație de dans contemporan este ultima producție din 2020 de la M STUDIO din Sfântu Gheroghe, unul dintre cele mai efervescente spațiii experimentale de arte performative din România. 

ARTA ALTFEL

În pofida tuturor impedimentelor cauzate de actuala pandemie, artiștii își găsesc încă energia, inspirația și contextul potrivit pentru a-și continua munca. 

Pe măsură ce arta învață să se adapteze condițiilor impuse de  mediul online, avem șansa să descoperim forme hibride, aflate la limita dintre film și spectacol. 

Probabil că ceva din magia experienței reale dintr-o sală de teatru sau cinema se pierde în aceste noi creații disponibile acum doar pe platforme virtuale, dar trebuie totuși să ne bucurăm că arta nu a dispărut de tot din viețile noastre. 

Mai mult decât atât, trebuie să admirăm curajul și perseverența unor oameni precum cei de la M STUDIO din Sfântu Gheorghe, care caută să rămână aproape de publicul lor prin prezentarea de noi producții artistice.

PAM PARAM

Astăzi, de la 19:00, va avea loc premiera spectacolului de dans PAM PARAM, un concept coregrafic realizat de Andrea Gavriliu, într-o scenografie pe cât de minimalistă, pe atât de expresivă, imaginată de Irina Moscu și acompaniată de muzica lui Mihai Dobre, unul dintre artiștii trupei Șuie Paparude. 

În descrierea ultimei producții din 2020 de la M STUDIO, PAM PARAM este prezentat ca un „spectacol-antologie de percuții vocale umane”. Șase performeri se lasă controlați de unicitatea și virtuozitatea unor glasuri care, mai presus de orice, aduc cu sine și o anumită cultură. 

CORP, SPAȚIU ȘI SUNET

Este o creație care îmbină limbajul corporal cu o instalație ritmică de sunete. Corpurile devin transpunerea fizică, vizuală, palpabilă a sunetului în spațiu, fie că este vorba despre un duet pe Konnakol (arta indiană de a crea percuție prin repetarea ritmică a unor silabe) sau de un ansamblu care se sincronizează cu o voce halucinantă de recitator american.

Accesând site-ul Eventim vă puteți achiziționa bilete la premiera din această seară.

Realizarea spectacolului a fost susținută de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Fundația Bethlen Gábor.

DESPRE M STUDIO 

M STUDIO a fost înființat în anul 2005 la Sfântu Gheorghe ca atelier experimental de teatru mișcare în cadrul Ansamblului de Dansuri Háromszék.

Preocuparea majoră a trupei constă în explorarea posibilităților artistice dintre dansul contemporan, dansul contact, teatrul cuvântului, teatrul fizic și vizual, angajându-se să introducă un gen de spectacol înrădăcinat mai demult în Europa de Vest, dar rămas necunoscut până acum în Transilvania.

Repertoriul Studioului M include atât spectacole create în ateliere tematice, experimentând multiplele stiluri ale teatrului postdramatic, cât și adaptări inedite ale pieselor clasice de teatru (Shakespeare, Ibsen, Cehov, Kafka, Örkény).

ARTICOLE SIMILARE

Cu nevinovată frenezie

realitatea

Mituri despre gripă în care nu ar trebui să mai crezi

Andreea Damian

Cea mai toxică zodie. Îți otrăvește viața în fiecare zi

Andreea Damian

Randi, danseaza ca sa uite?

realitatea

Cătălin Botezatu a dezvăluit ce orientare sexuală are

Andreea Damian

Nasul perfect este cel natural

Andreea Damian

Scrie un comentariu