Tabu
lifestyle

PREMIILE “CESAR” …in asteptarea Oscarurilor!

“Amour”, de Michael Haneke, recompensat cu premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2012 si favorit la oscarul pentru cel mai bun film strain, a fost marele câştigător la gala César 2013, obţinând trofeele categoriilor principale, inclusiv distincţia pentru cel mai bun film.

La gala de vineri seară, lungmetrajul “Amour” – nominalizat la zece trofee César – a primit cinci premii, pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol principal (Jean-Louis Trintignant), cea mai bună actriţă în rol principal (Emmanuelle Riva) şi cel mai bun scenariu original (Michael Haneke), potrivit site-ului oficial al evenimentului, citat de www.mediafax.ro.

Lungmetrajul “Amour” este nominalizat la cinci premii Oscar, câştigătorii trofeelor acordate de Academia de film americană urmând să fie anunţaţiin aceasta noapte, la Los Angeles.

Tot la gala de vineri seară, drama “De rouille et d’os”, de Jacques Audiard, nominalizată la opt categorii de premii, a primit patru trofee César, pentru cea mai bună speranţă masculină (Matthias Schoenaerts), cel mai bun scenariu adaptat (Jacques Audiard, Thomas Bidegain), cea mai bună muzică (Alexandre Desplat) şi cel mai bun montaj (Juliette Welfling).

De asemenea, filmul “Les Adieux à la reine”, de Benoît Jacquot, nominalizat la zece categorii de premii, a primit trei trofee César, pentru cea mai bună imagine, cele mai bune decoruri şi cele mai bune costume.

Totodată, actorul american Kevin Costner a primit un premiu César pentru întreaga carieră. Tot atunci, o gluma muşcătoare la adresa României a fost folosită în momentul când lui Kevin Costner îi era decernat premiul pentru întreaga carieră. Gluma facea referire la scandalul carnii de cal…

Confirmându-şi succesul din acest sezon, drama “Argo”, de Ben Affleck, a fost desemnată cel mai bun film străin. Nominalizat la şapte premii Oscar, filmul “Argo” a câştigat toate premiile importante din sezonul hollywoodian din acest an – Globul de Aur şi premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG), Sindicatul producătorilor americani (PGA), Sindicatul regizorilor americani (DGA) şi Sindicatul scenariştilor americani (WGA) -, dar şi prestigiosul trofeu britanic BAFTA.

Lista câştigătorilor premiilor César 2013:

  • Cel mai bun film: “Amour”, de Michael Haneke
  • Cel mai bun regizor: Michael Haneke (“Amour”)
  • Cel mai bun actor în rol principal: Jean-Louis Trintignant (“Amour”)
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Emmanuelle Riva (“Amour”)
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Guillaume de Tonquédec (“Le prenom”)
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Valerie Benguigui (“Le prenom”)
  • Cel mai bun film străin: “Argo”, de Ben Affleck
  • Cel mai bun film de debut: “Louise Wimmer”, de Cyril Mennegun
  • Cel mai bun documentar: “Les Invisibles”, de Sébastien Lifshitz
  • Cel mai bun film de animaţie: “Ernest et Célestine”, de Benjamin Renner, Vincent Patar şi Stéphane Aubier
  • Cel mai bun debut masculin: Matthias Schoenaerts (“De rouille et d’os”)
  • Cel mai bun debut feminin: Izia Higelin (“Mauvaise Fille”)
  • Cel mai bun scenariu original: “Amour” (Michael Haneke)
  • Cel mai bun scenariu adaptat: “De rouille et d’os” (Jacques Audiard şi Thomas Bidegain)
  • Cea mai bună muzică originală: “De rouille et d’os” (Alexandre Desplat)
  • Cel mai bun sunet: “Cloclo” (Antoine Deflandre, Germain Boulay şi Eric Tisserand)
  • Cel mai bun montaj: “De rouille et d’os” (Juliette Welfling)
  • Cea mai bună imagine: “Les Adieux à la reine” (Romain Winding)
  • Cele mai bune costume: “Les Adieux à la reine” (Christian Gasc)
  • Cea mai bună scenografie: “Les Adieux à la reine” (Katia Wyszkop)
  • Cel mai bun scurtmetraj: “Le cri du homard”, de Nicolas Guiot
  • Premiul pentru întreaga carieră: Kevin Costner

ARTICOLE SIMILARE

Inna topless la plaja!

Top 10 cele mai bizare piercinguri din lume

realitatea

Labneh (Pastă de iaurt)

realitatea

Alexandru Abagiu la Cannes

realitatea

DOLIU pentru Celia! Iata prin ce tragedie trece cantareata!

Kate Winslet, respinsă de regizori pentru că era grasă

realitatea

Scrie un comentariu