Se pare că Oana Cuzino a decis să meargă mai departe alături de PRO TV şi a părăsit postul de conducere de la revista „Ce se întâmplă doctore?”.
Revista Ce se întâmplă doctore – CSID a apărut pe piață, în aceste zile, fără Oana Cuzino, numele de care era legată publicația din portofoliul Mediafax Group, anunţă paginademedia.ro
Oana Cuzino, care realizează o emisiune cu același nume la Pro TV, era director editorial al revistei și semna un editorial în publicația Mediafax Group, companie deținută de Adrian Sârbu.
“De Oana Cuzino ne-am despărțit de comun acord. Revista merge mai departe, cu Beatrice Osanu ca redactor-șef. Momentan nu avem un alt director editorial”, a declarat Orlando Nicoară, director general Mediafax, pentru Paginademedia.ro.