Mai este foarte puţin timp până la nunta anului, iar Gina Pistol este foarte emoţionată cu toate pregătirile, mai ales când este vorba de ţinute pe care o va purta în ziua cea mare.
Vedeta a distribuit o fotografie cu a doua rochie de la marele eveniment, asta pentru că a declarat că va purta două astfel de obiecte vestimentare.
Una dintre acestea a fost comandată de pe Internet, în timp ce alta a fost realizată după dorințele sale. Nu este stil prințesă, ci pare una simplă.
Materialul rochiei este fluid, care o va ajuta pe iubita lui Smiley să se simtă în largul său și să danseze până dimineața. Prezentatoarea nu va purta tocuri cui, ci ciocate, potrivit imaginilor publicate de ea pe reţelele sociale.
„E greu rău să organizezi o nuntă. Nu greu, e solicitant. Intru să probez rochia, nu de mireasă, cealaltă, vă povestesc eu. Ne auzim după… Doamne, cât de frumoasă este a doua rochie.
Voi purta două rochii, une pe care o voi purta la cununia civilă, religioasă și la petrecere, în prima parte, după care o să am rochia de petrecere. Voiam ceva care să-mi fie confortabil, că mă încalț în ciocate, că nu rezist să stau în tocuri toată ziua.
O să vă arăt în ziua nunții, nu vă pot arăta până atunci. Acum am a doua rochie gata, prima rochie e comandată, o văzusem pe internet și am zis că asta e rochia mea. După care, când a venit cererea, am găsit rochia aceea.
Era dintr-o colecție mai veche și mi-a făcut-o, am dus-o la ajustare, vreau să atingă pământul, dar cât să nu o distrug”, a povestit Gina Pistol, pe Instagram.
Sursa: Tabu.RO