James Cameron, regizorul primelor două părți ale francizei Terminator, a insistat mult ca actrița Linda Hamilton să revină în rolul lui Sarah Connor.
Paramount a lansat primele imagini oficiale din Terminator: Dark Fate, joi, la CinemaCon din Las Vegas. Au fost primite cu mare entuziasm, iar reacțiile pozitive pe rețelele de socializare nu au întârziat să apară.
Imaginile surprinse pe platourile de filmare o înfățișau pe Mackenzie Davis, primul Terminator de sex feminim. Aceasta călătorește în timp și „aterizează” în Mexic, dezbrăcată. Doi adolescenți se apropie de femeia misterioasă, crezând că e rănită. Când poliția ajunge, personajul lui Davis atacă ofițerii. Cei doi tineri îi mulțumesc. „Nu-mi mulțumiți încă”, le-a replicat ea.
Apare, binențeles, Arnold Schwarzenegger, dar despre personajul său nu se știu foarte multe detalii. Linda Hamilton e aceeași neînfricată Sarah Conner, eroina care se luptă cu roboți ucigași. Vedem și câteva figuri noi: Natalia Reis, Gabriel Luna și Diego Bonet.
Montajul se termină cu Connor, care spune: „Mă voi întoarce”, celebra replică rostită de Schwarzenegger în Terminator 2.
După cum deja știți, noul film va fi o continuare a filmului Terminator 2: Ziua Judecății. Terminator: Dark Fate va fi lansat pe 1 noiembrie 2019.
James Cameron a lansat franciza Terminator 1984. Un asasin cyborg este trimis înapoi în timp din anul 2029 de către o rasă de mașini controlate de inteligența artificială Skynet care doresc să extermine rasa umană. Misiunea Terminatorului este să o ucidă pe Sarah Connor al cărui fiu va conduce mișcarea de rezistență împotriva mașinilor.