Tabu
PEOPLESlider

Prinţesa Diana ar fi împlinit astăzi 59 de ani – o existenţă scurtă dar fascinantă

Prinţesa Diana, una dintre cele mai emblematice figuri ale Casei Regale a Marii Britanii ar fi împlinit 59 de ani pe 1 iulie. Ea a murit, în urmă cu 23 de ani, în urma unui tragic accident de maşină, iar decesul său continuă să nască controverse până în ziua de astăzi.

Lady Di a intrat în atenţia publică după căsătoria cu prinţul Charles. Mariajul lor a fost marcat de numeroase scandaluri, finalizat de altfel cu divorţul. S-a vorbit despre aventurile Dianei în timpul căsătoriei, de relaţii neprincipiale ale prinţului, de personalitatea ei dificilă, de inadaptarea ei la rigorile Casei Regale.

Povestea ei de viaţă s-a finalizat cu moartea sa neaşteptată, într-un groaznic accident de circulaţie, învăluit încă în multe necunoscute. Moartea ei neaşteptată, în vara anului 1997, a lăsat un gol imens în inimile tuturor celor care au adorat-o.

Diana Spencer s-a născut la 1 iulie 1961, la Sandringham, Marea Britanie. A fost a patra născută din cei cinci copii ai familiei lui John Spencer, Viconte de Althorp, devenit ulterior al VIII-lea Conte Spencer şi ai soţiei sale, Frances, Vicontesă de Althorp, fostă Onorabilă Frances Burke Roche şi apoi Frances Shand Kydd.

La 8 ani după nașterea sa, părinţii ei divorţează, iar Diana, alături de fratelei ei mai mic, Charles, rămân alături de mama sa, urmând să locuiască în cartierul Knightsbridge, la Londra, alături de noul partener al acesteia, Peter Shand Kydd, un afacerist în domeniul tapetului.

Diana a frecventat Silfield School din Norfolk, apoi a studiat la Riddlesworth Hall, din acelaşi oraş. A fost înscrisă, apoi, la Şcoala de fete West Heath, în Sevenoaks, Kent. În 1975, tatăl primeşte titlul de Conte Spencer, iar fiica lui devine Lady Diana Spencer.

În anul 1977, Diana a urmat pentru scurt timp cursurile Institutului Alpin Videmanette din Elveţia, perioadă în care urmează şi cursuri de balet, pasiunea ei din adolescenţă. Diana s-a mutat apoi la Londra, în apartamentul nelocuit al mamei sale, iar din anul 1979 a locuit, timp de doi ani, în Kensington, într-un apartament cumpărat de tatăl ei, perioadă în care devine educatoare.

În vara anului 1980, Diana este invitată la un weekend regal, la care se afla şi Prinţul Charles, cel care o cunoştea pe Diana de câţiva ani, şi care avusese o relaţie cu sora mai mare a acesteia, Lady Sarah Spencer. Apropierea dintre Diana şi Charles s-a aprofundat în următoarele luni, culminând cu prezentarea ei, la Balmoral, reginei Elisabeta a II-a.

La 6 februarie 1981, Charles o cere pe Diana în căsătorie, iar logodna devine oficială la 24 februarie, în acelaşi an. A urmat, la 29 iulie 1981, o nuntă de vis, desfăşurată la Catedrala St. Paul, un eveniment care, se spune, a avut o audienţă de 750 de milioane de persoane, la nivel mondial. Diana – devenită Alteţa sa regală prinţesa consoartă a lui Charles Philip Arthur George, prinţesă de Wales şi contesă de Chester, ducesă de Cornwall, ducesă de Rothesay, contesă de Carrick, baroană de Renfrew, Lady a Insulelor şi prinţesă de Scoţia – intra, la doar 20 de ani, definitiv, în atenţia lumii, dar şi în sfera de preocupări a tabloidelor britanice, care aveau să se dovedească nemiloase în raport cu viaţa ei privată.

La 21 iunie 1982, se naşte primul copil al celor doi, prinţul William, iar la 15 septembrie 1984, apare pe lume prinţul Henry de Wales.

Charles şi-a reluat mai vechea relaţie cu Ducesa Camilla de Cornwall, fiind bănuit şi de alte aventuri extraconjugale, iar Dianei i s-au atribuit mai multe relaţii extramaritale, cel puţin una dintre acestea fiind confirmată, anume cea cu instructorul ei de călărie, James Hewitt.

La 3 decembrie 1993, Diana surprindea pe toată lumea, anunţându-şi retragerea din viaţa publică, pentru ca la finalul anului 1995, inclusiv Regina Elisabeta a II-a să îşi dea acceptul pentru divorţul fiului ei de Diana, decizia ei fiind anunţată public la 20 decembrie.

La 28 august 1996, era pronunţat oficial divorţul celor doi. Un an mai târziu, în vara lui 1997, paparazzi au imortalizat sărutul celebru dintre Dodi şi Lady Diana, surprins pe când cei doi se aflau la bordul unui iaht privat. La 30 august, Diana şi Dodi au zburat din Sardinia spre Paris, iar Diana urma să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineaţa următoare, după ce va fi petrecut noaptea în vila din Paris a partenerului său. După ce Diana şi Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi, cei doi au fost informaţi că în faţa intrării au apărut o mulţime de paparazzi, iar pentru a-i evita, Dodi i-a spus şoferului său să ducă maşina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi, iar Henri Paul, şeful securităţii de la Hotelul Ritz, urma să fie noul şofer.

Acesta se urcă la bordul unei limuzine închiriate, pentru a-i conduce pe cei doi la vila afaceristului egiptean, însă la intrarea în tunelul stradal numit Pont de l’Alma, în momentul în care bolidul era condus cu peste 200 de km la oră, pentru a scăpa de fotografi – într-o zonă în care circulaţia era limitată la 50 de km pe oră -, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un stâlp, care susţinea partea superioară a tunelului. Dodi şi Henri Paul au decedat pe loc, iar Diana, aflată încă în viaţă, a fost extrasă cu întârziere din fiarele contorsionate ale maşinii, însă avea răni grave la nivelul pieptului, fiind transportată la Hôpital de la Salpêtrière. La ora 3 în dimineaţa zilei următoare – 31 august – a fost constatat decesul Dianei, la doar 36 de ani. Garda personală a lui Fayed, Trevor Rees-Jones, care era pe locul din dreapta în faţă, a fost singurul supravieţuitor al accidentului.

Ancheta ulterioară a stabilit că Henri Paul era în stare de ebrietate avansată, el fiind vinovat de accident.

La 6 septembrie 1997 au avut loc funeraliile prinţesei de Wales, aceastea fiind difuzate la TV pentru o audienţă mondială cotată la circa 2,5 miliarde de persoane. Sicriul Dianei a fost dus de la Kensington până la Westminster Abbey într-o caleaşcă trasă de cai, fiind condusă de circa un milion de britanici îndureraţi. Trupul neînsufleţit al Dianei a fost condus, apoi, la vechea moşie a familiei sale, lângă Althorp, unde îşi găseşte somnul de veci, pe o insuliţă, umbrită de arbori, în mijlocul unui mic lac.

ARTICOLE SIMILARE

Zodiile care nu pot păstra un secret. Cui nu trebuie să-i faci confesiuni

Andreea Damian

Misterul unor rămășițe umane ale unei femei găsite pe muntele Athos

realitatea

Punk make-up tutorial!

realitatea

Toate schimbările de toamnă din garderobă: cum să îți transformi hainele de vară în haine de toamnă 2018

realitatea

Caterina van Hemessen | O pictură cu un mesaj misterios

Andreea Damian

Pe fondul poluării, un bar de oxigen le vinde locuitorilor din Delhi aer curat

realitatea

Scrie un comentariu