„Am găsit un pat alb, frumos, cu sertare, la Mothercare”, strigă entuziasmat Alteța Sa Paul al României intrând în reședința sa, o casa amplă, de pe o stradă mică din centrul Bucureștiului. Prințul e vesel și fiecare gest pe care îl face proiectează spre ceilalți bucuria momentului, pe care o trăiește intens. Din salonașul aflat în stânga scărilor, vocea Prințesei Lia vine clară, într-o engleză amestecată cu româna. „Suntem aici”. Prințesa îl așteaptă în micul salon cu canapea și fotolii adânci din piele, unde își bea ceaiul. Nu e curioasă să vadă încă achiziția, își întreține oaspeții: stăm față în față și discutăm amabilitățile de dinaintea unui interviu.
Ne-am întâlnit după mai bine de o săptămână de negocieri cu purtătorul de cuvânt al Casei Regale, în care am stabilit direcția interviului, a tuturor întrebărilor pe care le voi rosti. Prințesa are aerul unei vedete de modă veche de la Hollywood, cu părul căzând în bucle șatene perfect ajustate până la umeri, buze roșii și o postură elegantă. Stă pe canapea, cu picioarele încrucișate în dreptul gleznelor și spatele perfect drept, într-o atitudine care exprimă voință și control. O postură care ar da cârcei și unei fete de 20 de ani. Printesa, în schimb, își poartă cu cochetărie anii, îmbrăcată jucăuș într-o jachetă din piele neagră brodată în flori vii de primăvară, la care a asortat cercei masivi Donna Karan din seturi diferite. Fistichii, îi încadrează perfect fața ovală cu pomeți puternic conturați.
Alteței Sale îi place să se joace cu culorile. Interiorul și ansamblul casei sunt o proiecție a ei: un spațiu aerisit, deși încărcat de istorie, care ar putea lăsa impresia unui muzeu dacă la ferestre nu ar atârna niște draperii înflorate, dintr-un material pe care ea însăși l-a adus de la Paris.
Patul pe care Prințul Paul îl adusese cu câteva minute mai devreme, își găsește locul într-o cameră mică și austeră de la etaj, ferită cu draperii albe de ochii curioșilor. Pe pereți sunt aliniate câteva lucrări ale bunicului, Carol Mircea al României. Între ele, un desen delicat în tușe de albastru făcut de un copil.
Camera nu e doar pesonalizată, e și plină ochi cu cadouri. Pachetele mari primite de la ambasade și case regale prietene sunt risipite peste tot în cutii de carton și pungi mari, pe podea, pe patul de o persoană de lângă pătuțul cel nou, pe pervaz și pe leagăn. Prințul începe să le desfacă și să extragă curios din pachetele colorate câte un cadou, aruncând priviri întrebătoare către printesă.
”Si asta ce mai e?”, chestionează el despre un obiect din pânză cu multe buzunare în culori vii.
“Un organizer pentru jucării”, primește răspunul, vocea didactică a prințesei coborând într-un ton cald.
Cu energia unui om care și-a văzut visul împlinit, Prințul trece la un alt cadou, înfășurat într-un sac transparent. E o pernă imensă și, ca să o despacheteze, are nevoie de ajutorul Prințesei. Când perna e eliberată din sac, o depune pe podeaua din lemn și se așează, triumfător, pe ea. Prințesa i se alătură, dar e mai rezervată în reacții și entuziasm. Își păstrează postura elegantă, chiar și pe bumbacul alb, cu dungi și imprimeuri multicolore.
Camera este încă nelocuită. A.S.R. Carol Ferdinand, micul prinț pentru care s-au adunat toate cadourile, s-a născut pe x ianuarie, dar nu a ajuns încă acasă. Va fi externat peste câteva zile. Este primul fiu al celor doi, un vis devenit realitate și, în același timp, primul Prinț născut în România după mai bine de 90 de ani. Deși părinții au trecut de prima tinerețe, bucuria în fața cadourilor pentru copil este vioaie și agitată.
E ultima zi de vineri a lui ianuarie și Prințesa Lia este din nou acasă. A ieșit pentru a doua oară din spital, după ce a născut. I s-a dat voie să părăsească din când în când spitalul după naștere pentru că se simtea bine. Dar trebuie să fie precaută. S-a ridicat din pat la doar 12 ore după naștere, fără să mai fie conectată la cateter. (o sondă de dilatare care e folosită în…)
Este puternică, însă are și responsabilități imense: să naști la 60 de ani e ceva excepțional. A.S.R. Carol Ferdinand nu este primul copil al Prințesei Lia, dar este primul fiu al Prințului Paul. Primul născul al prințesei, Melia Belli, are acum 37 de ani. Ca să poată fi din nou mamă, Prințesa Lia s-a supus unui tratament de întinerire cu celule stem. Asta i-a dat, la vârsta ei, puterea să suporte mai ușor o sarcină, chiar dacă nu a eliminat riscurile asociate unei întregului proces pe care-l cere graviditatea. I-a fost alături o echipă de medici formată din doctorul Iosif Niculescu, anestezistul Marian Popescu și pediatrul Mihaela Scheiner. Doctorul Niculescu a preluat sarcina din cea de-a 24-a săptămână și a decis ca nașterea, prin cezariană, să aibă loc mai devreme cu cinci săptămâni decât în mod normal, adică în săptămâna 35 a sarcinii.
Niculescu este genul de medic care crede că nu e drept să încurajezi o femeie să rămână însărcinată după vârsta de 40 de ani, dar știe că există situații în care femeile își doresc foarte mult un copil și, atunci, principal lui grijă devine să le asigure sănătatea. În timpul oricărei sarcini există un proces de adaptare a organismului, pentru că toate organele funcționează într-un regim crescut. Dacă organele sunt la limita funcționării lor, așa cum se poate întâmpla la 60 de ani, pot apărea complicații, cum ar fi nașterea prematură sau un tip de diabet asociat sarcinii.
Prințesa Lia și-a asumat riscurile. „A fost o decizie matură”, spune ea stând elegantă pe canapeaua din salon. O spune asumat, conștientă de avalanșa de zvonuri răutăcioase care au pornit odată ce presa a aflat că va deveni mama la 60 de ani. Pare pregătită să-mi răspundă oricărei întrebări legate de sarcină.
La negocierile cu PR-ul, mi-au fost refuzate, însă, întrebările care făceau referire la părerea Prințesei despre societatea românească de acum. Despre riscurile morale ale vârstei înaintate la care a ales să fie mamă – cum se împacă Prințesa cu ideea că Prințul Carol Ferdinand ar putea să rămână, de timpuriu, fără ea alături?
„Am auzit tot felul de zvonuri, chiar cum că Prințul Carol Ferdinand nu ar exista”, râde, amuzată, uitându-se la mine, gata să confrunte orice semn de neîncredere pe care l-aș putea afișa. În privirea mea s-ar putea ascunde multe semne de întrebare: nu există nicio fotografie cu Prințesa însărcinată și nici unul dintre membrii familiei nu a știut că este însărcinată până când tabloidul Can Can nu a scris despre sarcină. Chiar sora Prințesei a aflat vestea tot din presă.
Prințul Paul completează mărturisirile Prințesei și îmi dă detalii despre operație.
„Nu am fost sigur dacă trebuie să văd operația, dar nici nu am avut timp să conștientizez ce se întâmpla. Cred că operația a fost gata în trei minute. Într-un sfert de oră era și închisă.”
„Astăzi parcurgem o eră în care femeile trăiesc mai mult, iar calitatea vieții le asigură o a doua carieră. Divorțul e foarte comun și un copil la o vârstă mai înaintată este realizabil. Prin înghețarea ovulelor sau prin alte metode.”, revine Prințesa cu voce fermă.
„Sau adopția”, spun, încercând să înțeleg de ce a ales să apeleze la celulele stem, riscând atât de mult.
„Si adopția ar fi fost o opțiune. Chiar Doina, sora mea, a adoptat un copil. Dar, prin Consituția Regală, adopția îmi era interzisă”, îmi explică, la fel de ferm și ușor pedant, ca și cum s-ar fi obișnuit cu faptul că realitatea în care trăiește o astfel de familie are nevoie de explicații pentru restul oamenilor.
Așa a ales să nască un copil, gândindu-se că mai sunt și alte mame mature ca ea. „Cherie Blair l-a avut pe Leo când avea peste 40 de ani, iar industria mamelor mature crește. Acum o femeie este mult mai liberă, mai răbdătoare când e matură. E o decizie similară celei de a te întoarce la școală după o anumită vârstă. Ești un student mai bun pentru că ai alte cerințe de la tine.”, o spune senin, încheind astfel pledoaria justificărilor.
Respectând Constituția Regală, Prințul Carol Ferdinand ar putea fi unul dintre moștenitorii Casei Regale a României, iar miza acestui fapt este, pe cât de importantă, pe atât de controversată istoric. A.S.R. Paul al României este nepotul direct al lui Carol al II-lea al României și al prințesei Ioana Valentina Lambrino. Deși căsătoria dintre Carol și Zizi Lambrino a fost declarată morganatică, pentru că se încheiase între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior, și anulată în România, au existat instanțe care să se împotrivească acestei decizii.
Tot instanțele au decis: Carol Mircea și mai apoi Paul sunt descendenți direcți pe linie paternă ai regelui Carol al II-lea, și au, deci, drept de moștenire la tronul României. Toate acestea în timp ce M.S. Mihai a promulgat un nou Statut al Casei Regale, la 30 decembrie 2007, un act simbolic prin care o desemnează pe A.S.R. Principesa Margareta prima în ordinea de succesiune la tronul României.
Prințesa Lia pare, însă, îndelung exersată în arta gestionării unor relații complicate.
Viața ei duce cu gândul la un film american: o poveste de succes despre fiica unor emigranți care a ajuns prințesă în țara natală a părinților ei. Lia Triff – cum se numea înainte de a avea titlul de Prințesă -, a crescut în Michigan, „un fel de microcosmos românesc, cu aceeași importanță acordată sporturilor, familiei și bisericii”. Nu s-a simțit niciodată ca parte din diaspora, mai cu seamă că a avut o copilărie tipic americană, a fost majoretă și apoi președinte de clasă. Cu toate astea, încă de atunci era apropiată și de România. „Mama a fost prezentator de radio pentru diasporă și am crescut cu muzică din România. Din cauza asta am simțit tot timpul un fel de mândrie pentru faptul că sunt din România, spre deosebire de cei care încercau să își nege rădăcinile,” vorbește calm și egal, sorbind ușor dintr-o ceașcă, până când o amintire răzleață lasă să îi apară un zâmbet în colțul gurii.
„Când mama prezenta Ciocârlia, îmi amintesc că eu eram îmbrăcată în costumul ei din Alba Iulia și trebuia să îi duc flori lui Gheorghe Turda. Acela a fost momentul în care am simțit o conexiune, când am întâlnit prima dată români care veneau din România.”
Astăzi, Prințesa, care a studiat la Oxford și a lucrat pentru guvernul american în timpul administrațiilor Nixon șI Carter, locuiește la București. S-a mutat aici împreună cu Prințul Paul, pe care l-a cunoscut la un eveniment de strângere de fonduri pentru fosta Iugoslavie, care avea loc la Londra.
Îmi spune că n-a fost neapărat dragoste, cât mai degrabă respect la prima vedere. Mai târziu, Lia și-a dat seama că Paul personifica tot ceea ce și-ar fi dorit să îl învețe la un moment dat pe fiul ei. Așa s-au căsătorit.
„Si nu v-a speriat mutarea? Ajungeați pentru prima dată în România”, îi amintesc.
„Paul a fost foarte onest în legătură cu faptul că intenționează să își facă o casă aici, iar mie mi s-a părut că ar fi ceva similar cu Cartea lui Ruth”, povestea femeii care își însoțește, după moartea soțului ei evreu, soacra la Betleem și rămane acolo pentru tot restul vieții.
Nu a fost o decizie grea, dar a fost privită sceptic de către prieteni. La nuntă, în 1996, unii dintre ei chiar au adus săpun și mâncare în conserve pentru că auziseră tot felul de lucruri proaste despre România.
„Paul este primul membru al unei familii regale care s-a întors într-o țară din fostul bloc comunist. Datorită publicității negative exista o teamă de a veni în România. Dar nici nu poți spune despre România că merită o a doua șansă. Este o țară care merită fiecare șansă” aud tonul oficial al Prințesei.
Cum stau în fața Alteței Sale, în fotoliul din fața canapelei pe care este așezată, prințesa îmi lasă impresia unui ambasador pentru drepturile femeilor din țările sărace. Doar că discursul ei se bazează pe exemple personale despre medicii noștri și posibilitatea de a face un copil la orice vârstă, care e realizabilă acum în România.
„Fiecare mamă din România merită asta. Medicii de aici sunt foarte buni. Problema noastră este cum putem să îi ținem pe acești medici buni în țară.”
Vorbește puțin despre propria sarcină, într-un limbaj la fel de diplomatic și lipsit de emoții vizibile sau detalii intime.
„O sarcină târzie nu e o glumă. O decizie ca aceasta nu trebuie luată ușor. Este o responsabilitate față de propriul corp, dar tehnologia de azi este o binecuvântare, e miraculos că poți investiga sănătatea copilului foarte devreme și poți interveni.”
Cu același ton diplomat, le-ar sfătui pe toate femeile care doresc să o asculte să își cântărească bine deciziile și să își acorde cele mai bune șanse. Pentru ea, faptul că a dus o viață sănătoasă, fără excese sau vicii, a fost de ajutor.
Astăzi, Prințul Carol Ferdinand nu mai este doar un vis al părinților săi și sentimentul care îi revine de cele mai multe ori prințesei nu este mândria. „Sunt mai degrabă umilă pentru faptul că această naștere a atins românii la toate nivelele, biserica, guvernul și chiar femeile pe care le-am întâlnit în timpul campaniilor mele m-au felicitat. Am primit mesaje de la oameni care au făcut acelașI liceu ca șI mama, oameni pe care i-am întâlnit în timpul când am lansat prima campanie de prevenire a cancerului la sân. Apreciez prietenia caldă pe care mi-au arătat-o șI cât de fericite sunt. În plus, copilul este o imagine a României în lume. Presa internațională a fost la fel de caldă.”
Nob Hill Gazette, Royals Magazine, Majesty Magazin au scris entuziast despre nașterea prințului. Iar, pentru proaspata mamă, una dintre cele mai calde reacții a venit chiar de la asistentele care au îngrijit-o la Centrul Medical Regina Maria. „Mi-au mărturisit că au simțit o prezență a patroanei lor în momentul nașterii”, spune Prințesa. Pentru toate aceste reacții, Carol Ferdinand va trebui să învețe că are de la naștere datoria de a-și servi țara. Iar Prințesa Lia crede că trebuie să continue să fie mai mult decât sunt femeile obișnuite care fac copii.
Tocmai de aceea nu mă pot abține să nu o întreb, fără să respect înțelegerea cu purtătorul de cuvânt, ceea ce se întreabă, probabil, toată lumea care aude povestea.
“Nu vă sperie gândul că nu o să vă vedeți fiul crescând?”
„Cred că și unei femei tinere, de douăzeci de ani, i se poate întâmpla oricând ceva”, îmi răspunde, la fel de diplomatic, dar fără să lase vreun moment impresia că gândul acesta ar bântui-o. Continuă apoi să își pledeze cauza principală, care pare să fie cea a femeilor discriminate și extenuate din România. „Am învățat că fiecare femeie din România se simte responsabilă pentru sănătatea familiei ei, a părinților, dar și a socrilor. Poate din cauza aceasta nu promovează în carieră. Sper că în viitor va exista o diviziune mai corectă a responsabilităților în familiile din România.” Prințesa Lia ar vrea să le fie model femeilor în sensul acesta, mai cu seamă că nu își poate ignora îndatoririle doar pentru că a dat naștere unui copil. Va munci în continuare pentru fundația „Prințul Paul pentru România”, care a acordat două burse la Royal Academy of Music studentților Mihai Cocea și Irina Gheorghiu, cu ocazia nașterii prințului, și își dorește să le arate femeilor de aici că pot avea totul: și carieră, și familie.
Pe lângă asta, va continua să facă ceea ce îi place, să fie creativă cu hainele, să asculte multă muzică, de la populară până la rap românesc – care îi place pentru mesajul politic, și să facă lobby pentru România, țara din care face parte acum.
Si îl va aștepta acasă, în camera mică plină de cadouri, pe micul prinț care are mai puțin de trei kilograme și care, pentru moment, se răsfață într-un salon alături de cinci fete, ca să îl învețe ce știe și ea cel mai bine: „nu trebuie să plângi niciodată pentru lucrurile care nu pot plânge înapoi pentru tine.”