Scumpul meu animăluț albăstrel, deja încep să mă dezumflu pentru că se apropie de sfârșit BCR Open Romania și nu poți să-ți dai seama ce tare a-nceput să-mi placă tenisul.
Trebuie să facem ceva în privința asta și să organizăm și noi un concurs de tenis între toate animăluțele noastre.
Normal că pe categorii pentru că n-ar putea juca girafa Lulu și broscuța Hansel.
Astăzi, în schimb am văzut două meciuri foarte importante în care am aflat cine se va “duela” în finală.
Este vorba de Moya și Simon. Va fi un meci strâns pentru că mie amândoi mi s-au părut doi jucători foarte buni.
Nu-ți mai zic că ieri, înainte de meciul de la ora 1 p.m dintre Moya și Gasquet, începuse iar să plouă.
Dar de data asta nu m-a mai luat ploaia prin surprindere pentru că întrebasem de-acasă “8 ball-ul” meu dacă va ploua și am primit răspunsul “probabil”.
Așa că am avut umbreluțe și pelerine pictate de mine și gorila Suzi pe care le-am împărțit în primul rând copilașilor și apoi mămicilor.
Nu vreau să crezi că discriminez tăticii, dar ei nu au probleme cu rimelul sau părul tapat atunci când plouă.
Cam atât pentru astăzi pentru că am hotărât să mai pictez niște pelerine și umbreluțe.
Tot ce-i posibil ca în marea finală să plouă și nu vrem un public care să se ascundă de ploaie în loc să susțină, din tribune, jucătorii.