Tabu
PEOPLESlider

Prințul Philip, internat în spital. Cum se simte soțul reginei Elisabeta a II-a

Soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, a fost internat în spital, după ce s-a simțit, rău, a anunțat Palatul Buckingham. Acesta va rămâne câteva zile sub observație.

Decizia de a merge la spital a fost luată „ca măsură de precauție”, la recomandarea medicilor, anunță BBC.

Prințul Philip a fost internat la spitalul Regele Eduard VII din Londra. Ar fi intrat în unitatea de urgențe fără asistență specială, așa cum a dezvăluit corespondentul regal Richard Palmer pe Twitter. Este de așteptat ca prințul Philip să rămână internat pentru câteva zile.

Sursa citată a precizat că acesta s-a simțit rău în ultimele zile, dar că starea sa nu este legată de coronavirus și nu a fost o situație de urgență.

Regina Elisabeta a II-a a rămas la Castelul Windsor.

Potrivit oficialilor de la Palatul Buckingham, prințul Philip și-ar fi păstrat simțul umorului. Soțul suveranei s-a retras în august 2017, după ce a participat la mai mult de 22.000 de angajamente oficiale de la încoronarea soției sale. În iunie 2017, prințul Philip a fost internat timp de două nopți pentru a trata „o infecție legată de o patologie existentă”.

El a fost supus unei operații de șold în 2018. În anul următor, prințul Philip a suferit un accident de mașină. Acela a fost momentul în care a renunțat definitiv la șofat.

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Esca, sărbătoare specială în familie

Tabu Tabu

Prințesa Diana a stabilit tendințele în modă și noi le urmăm

Andreea Damian

Gestul prețios făcut de Adelina Pestrițu cu banii câștigați dintr-un proces

Tabu Tabu

1 Martie. Mărțișorul – tradiții, obiceiuri și legende

Andreea Damian

Îndrăgita interpretă de muzică populară Laura Lavric a ajuns să se deplaseze cu ajutorul cadrului metalic

Andreea Damian

La 55 de ani, Nicolas Cage s-a însurat a patra oară. Mireasa seamănă leit cu ultima lui soție

Andreea Damian

Scrie un comentariu