Tabu
LIFESTYLE

Programul Noua Casă 2023. Care este valoarea maximă a creditului acordat și ce condiţii trebuie îndeplinite

Ministerul Finanţelor a alocat un plafon de 1,5 miliarde lei pentru garantarea creditelor imobiliare în programul Noua Casă, în 2023. Valoarea maximă a creditului rămâne nemodificată față de 2022.

„Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Ministerul Finanţelor facilitează achiziţia unei locuinţe, alocând un plafon considerabil pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui Program, respectiv 1,5 miliarde de lei. Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor, citat de Agerpres.

Programul “Noua Casa” reprezintă un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.

Cei care doresc pot achiziționa, cu ajutorul acestui program, următoarele tipuri de locuințe:

  • locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe;
  • pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • locuinţe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție in vederea consolidării si/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

În cadrul programului, finanţarea se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de

  • 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, cu avans solicitat de 5%
  • 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, cu avans solicitat de 15%.

Documente necesare pentru demararea achiziționării primei case:

  • Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare si Promisiunea de garantare daca este cazul;
  • Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum si al soțului/soției, daca este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificata;
  • Declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
  • Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privata cu data certa;
  • Extras de carte funciara privind locuința ce urmează sa fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;
  • Certificatul de eficienta energetica pentru una dintre clasele A, B sau C de eficienta energetica;
  • În cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează si promisiunea unilaterala de creditare emisa de către Banca;- În cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului si pentru ridicarea temporara a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

ARTICOLE SIMILARE

De ce sunt importante pijamalele pentru copii pentru un somn bun

Tabu Tabu

7 moduri prin care poți îmbunătăți calitatea aerului din casă (P)

Andreea Damian

IKEA mobilează stațiile de metrou din Paris

realitatea

La noapte, stai cu ochii pe cer! Un fenomen rar, vizibil și din România

Andreea Damian

Prognoză ANM: Cum va fi vremea în țară, în luna octombrie. Sunt anunțate temperaturi de 35-38 de grade 

Andreea Damian

Cum să mergi la cumpărături în sezonul reducerilor

realitatea

Scrie un comentariu