S-au cunoscut în studenție și s-au căsătorit în 2005. Alina, înaltă, cu ochii căprui, calzi și meditativi, terminase ceramica, Răzvan, energic, cu o privire albastră, ambițiosă – pictura. La petrecerea de nuntă rochia Alinei a luat foc, dar despre acest moment Răzvan își amintește glumind doar că n-o mai văzuse „mireasă” până atunci și că i se tăiase respirația.
Au format grupul „focAR”, cu care plănuiau ca în cinci ani să devină vizibili pe piața de artă contemporană. Din acest motiv, au amânat să devină părinți. Vizibilitatea a venit, însă, într-un an. În toamna lui 2008 lucrau deja la al treilea proiect amplu, „Red Spot”, prin care au vrut să atragă atenția asupra caselor din București lăsate în paragină. Timp de trei nopți, au pus lumini roșii pe pereții terni și au povestit despre idee trecătorilor, camerelor de filmat, urechilor de reportofoane.
Cu nouă luni în urmă, pe 8 martie 2008, Alina era în vizită de weekend la Constanța, la părinții ei. Bănuia că ar putea fi însărcinată, dar confirmarea a venit abia atunci, când n-a mai rezistat și și-a făcut un test. Apoi încă unul, și încă unul. De trei ori pozitiv. Alina și Răzvan au răsucit vestea pe toate părțile și au hotărât să facă din sarcină un proiect artistic. Primul proiect cu adevărat personal, în care să capteze emoțiile celor nouă luni. Au decis să țină un jurnal în imagini, folosind o tehnică neconvențională.
Pe pielea albă, din ce în ce mai întinsă a burții, Alina desena în fiecare seară cu un dermatograf un simbol care să spună ceva despre ziua aceea, iar Răzvan fotografia micile desene moi cu aparatul Canon. Au început să facă fotografiile pe 10 martie 2008, când rămăseseră fără locuință și se mutaseră în atelierul de 25 de metri pătrați. Proiectul era un punct de plecare spre normalitate. Primul lucru pe care Alina și l-a desenat pe piele a fost un punct – conceptual, sugerând speranța de a dărui un nou sens vieții. Punctului i-au urmat – timp de 218 zile cât a durat sarcina (numele proiectului este „218”) –, semne de întrebare, cercuri, melci, zâmbete, gene, ochi, curele, flori, case, porți, mere, seringi, copaci, mese, constatări („s-a mișcat!”), întrebări („fetiță?”, „băiat?”, „nasc?”). Alina și Răzvan spun că prin arta desenului au ales să se redescopere ca indivizi, din perspective diferite: un unghi frontal, care urmărea punerea în valoare a desenului și unul de semiprofil, fotografii care urmau să fie adunate într-un film despre mărirea abdomenului, pe măsură ce viața dinăuntru avansa.
Din cele 218 zile, Alina își amintește mai ales ultima săptămână. „Orice făceam, oricum mă mișcam, gândul zbura acolo, la momentul nașterii.” Alina urma să nască pe 4 noiembrie 2008. Doctorul a chemat-o la spital. Åži-a făcut bagajul și împreună cu Răzvan au plecat spre maternitate.
După un consult, au aflat că ar trebui să se întoarcă a doua zi – dacă peste noapte nu s-ar fi întâmplat nimic – ca să i se provoace nașterea. Alina vroia să nască natural, așa că în acea seară s-au plimbat kilometri întregi, pe jos, pentru ca asta să o ajute. Alina nu a putut să doarmă: „În burta mea era un dans în toată regula”.
Dimineața, s-au dus din nou la spital. Începuseră contracțile și intrase în panică. Pentru a ajunge în sala de naștere, a traversat o altă sală, mare, plină de femei în travaliu, paturi, doctori și cămăși de noapte. Acum era singură. I-au pus curele și ventuze și au imobilizat-o cu trupul pe o parte. O monitorizau și ascultau bătăile inimii copilului. Uneori, inima nu se mai auzea deloc, iar Alina amorțise de teamă. Telefonul, așezat pe notiera de lângă pat, suna încontinuu. Bănuia că e Răzvan, dar n-a apucat să-i răspundă decât târziu, când doctorul venise să o anunțe că va trebui să-i facă cezariană.
S-a trezit din anestezie cu vocea lui Răzvan care îi spunea că au o fetiță. În timpul travaliului, Ilinca (au vrut să o boteze Sophia, însă în cele din urmă au ales Ilinca) își blocase singură respirația cu una dintre mâini, încolăcind-o în jurul gâtului. Ca să nu riște pierderea copilului, doctorul a ales cezariana. Ilinca s-a născut sănătoasă, o fetiță de 52 de centimetri și 3,2 kilograme.
În ultima poză din proiectul „218”, pe care Alina și Răzvan vor să îl expună în iunie sau iulie la Iași, dermatograful urmărește pentru ultima oară arcul burții. Scrie „Start!”.