Tabu
LIFESTYLESlider

Puțină floriografie: explorarea înțelesului victorian al florilor

În 2019 (încă), dacă vrem să completăm textul pe care-l postăm pe rețelele de socializare sau din mesajele trimise cuiva o facem cu ajutorul unui element vizual, căutăm emoji-ul potrivit; dar în secolul 19, victorienii ar fi folosit flori. De fapt, datorită restricțiilor severe ale societății victoriene, a fost dezvoltat un limbaj întreg care consta în utilizarea diverselor flori, astfel încât expeditorii să poată exprima sentimente și emoții prin mesajele colorate codate și uneori parfumate. În consecință, victorienii purtau cu ei dicționare florale pentru a descifra semnificația buchetelor primite și pentru a-și compune apoi răspunsurile.

Înarmat cu cunoștințele de atunci (desigur, dacă și cel căruia îi trimiteți buchetul le cunoaște), puteți trimite mesaje secrete prin buchete frumoase. Mai jos câteva cuvinte despre flori și semnificația lor în vremurile victoriene.

Anemonă – În istoria artei, anemonele au fost flori preferate ale pictorilor impresioniști, precum Monet. Pentru victorieni, anemonele erau semn rău și însemnau părăsire.

Camelia – fiind favorită a secolului al XIX-lea, fiecare culoare a cameliei avea o semnificație aparte: cele roșii înseamnau: ești o flacără în inima mea, cameliile albe înseamnau: ești adorabil (ă) iar cele roz însemnau: mi-e dor de tine.

Garoafele au denumirea științifică – dianthus, care derivă din cuvintele grecești „dios” (genitivul „Zeus”) și „anthos” (care înseamnă „floare”). Prin urmare, ele sunt denumite „floarea lui Zeus”. Fiecare culoare a garoafei purta semnificații diferite pentru victorieni: cele roșii simbolizau admirația, cele albe simbolizau puritatea, garoafele violet simbolizau capriciile, cele roz simbolizau recunoștința iar garoafele galbene simbolizau respingerea.

Crizantemele trimise înseamnau o prietenie minunată.

Narcise, al căror nume latin este narcis, bazat pe mitul tragic al frumosului erou grec care s-a îndrăgostit de reflecția sa. Dar în vremea victoriană, această floare a însemnat cavalerism și dragoste interzisă.

Una dintre cele mai vesele flori din câmp, margareta a însemnat dintotdeauna inocența și speranța.

Pentru victorieni, gardenii erau la fel de romantice precum arătau și însemnau dragoste secretă.

Ca și semnificația grecească de „curcubeu”, irisul a purtat înțelesuri diferite victorienilor în funcție de culoare și cantitate. Un buchet de iriși albaștri simboliza speranța și credința, în timp ce unul alcătuit din iriși violet însemna înțelepciune.

Văduvele victoriene erau adesea văzute având liliac la ele, deoarece florile aminteau vechi iubiri.

Deși victorienii erau colecționari de flori pasionați, în secolul al XIX-lea, orhideele erau extrem de greu de găsit în Anglia, ceea ce implică faptul că proprietarii de orhidee pe atunci erau considerați bogați și având bun gust. Oferirea unei orhidee exprima dragoste și pasiune profundă.

Panseluțele cu un nume derivat din cuvântul francez „pensée”, floarea simboliza gândirea.

În China, bujorii sunt considerați „regele florilor”. Victorienii foloseau bujorii pentru a-și exprima prosperitatea și căsătoria fericită.

Astăzi, trandafirii roșii sunt accesorii pentru iubiți de Ziua Îndrăgostiților. Potrivit limbajului victorian al florilor, fiecare culoare de trandafir avea o semnificație diferită: cei roșii însemnau dragoste, cei albi – farmec sau inocență, trandafirii roz – fericire perfectă iar cei galbeni însemnau gelozie.

ARTICOLE SIMILARE

Regina ține o fotografie nemaivăzută cu Harry și Meghan în sufrageria de la Buckingham

Andreea Damian

Cum ne protejăm pielea de orice afecțiune în vremea coronavirusului

Tabu Tabu

IMAGINILE CARE DETONEAZĂ REȚEAUA MILIONARILOR FUGARI. DANA BUDEANU ȘI PUIU POPOVICIU, ALĂTURI SE SOFIA VERGARA, LA MONACO

Tabu Tabu

A facut 19 operatii estetice pentru a arata ca Superman

Roboții pentru sex cu inteligență artificială se vând bine în timpul pandemiei

Andreea Damian

Dacă n-ai băut apă de la robinet zilele astea – fie ești cu PSD-ul, fie paranoic

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu