De Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, Qreator by IQOS organizează, începând cu ora 19:00, un eveniment online prezentat de Gojira, sub titlul „Infinite Connections – Brâncuși he[ART]beat”.
Anul acesta se împlinesc 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, iar cei de la Qreator, în cadrul House of Creativity, celebrează acest moment cu cea de-a 6-a ediție a evenimentului Brâncuși he[ART]beat, în parteneriat cu Art Walk Street, un proiect inițiat de Irina Calotă.
Aflată sub semnul „Infinite Connections”, expoziția din acest an reunește 19 lucrări semnate de 11 artiști din România și Moldova și este deschisă publicului în perioada 20 – 26 februarie 2021, la sediul Qreator din Piața Victoriei.
Pe 19 februarie, chiar de ziua de naștere a marelui sculptor român, o parte dintre artiștii expozanți se vor afla la Qreator by IQOS pentru a asista la câteva momente special organizate cu acest prilej, cu participarea dansatorilor și a coregrafilor de la Linotip – Centru Independent Coregrafic și a lui Obie Platon.
Artiștii care expun în cadrul Brâncuși he[ART]beat – Infinite Connections sunt: Felix Aftene, Vladlen Babcinețchi, Emanuel Chiriac, Andrei Cozlac, Laurențiu Mogoșanu, Ana Negara, Obie Platon, Nicolae Popa, Valentin Vârtosu, Dumitru Verdianu și Daniel Zaporojan, iar Renata Kristof (CuFir) realizează o lucrare surpriză.
În cadrul evenimentului, va fi prezentat și un moment coregrafic, transmis în regim de live streaming și intitulat Brâncuși#145. Este un solo de dans contemporan, imaginat de Arcadie Rusu și interpretat de Attila Bordás, în care corpul și spațiul se sculptează unul pe celălalt prin forme care se sparg în căutarea esenței, a senzației și a sensului.