Regizorul american Quentin Tarantino şi soţia lui, actriţa şi cântăreaţa israeliană Daniella Pick, aşteaptă primul lor copil. Cei doi au transmis că sunt „extrem de încântaţi să anunţe că aşteaptă un copil”, potrivit revistei People.
Tarantino, în vârstă de 56 de ani, s-a căsătorit cu Daniella, mai tânără decât el cu 21 de ani, în luna noiembrie a anului trecut, într-o ceremonie intimă care a avut loc la Los Angeles.
Regizorul a cunoscut-o pe Daniella, care este fiica interpretului şi compozitorului israelian Tzvika Pick, în 2009, când îşi promova filmul „Inglourious Basterds”. Abia în 2016 s-au reîntâlnit şi, în iulie 2017, Tarantino a cerut-o de soţie, iar logodna a avut loc în Israel.
Anul acesta, la Festivalul de la Cannes, unde s-a aflat pentru a-şi prezenta cel mai recent film – „Once Upon a Time in… Hollywood” – el a vorbit despre pasul făcut: „Este un lucru pe care nu l-am mai făcut până acum, de fapt, am aşteptat fata perfectă”.