Fragmente dintr-o conversaţie neconvenţionala purtata de Bucatarescu (Dan-Silviu Boerescu) cu un atlet al bucătăriei şi un poet al trupului feminin, care destăinuie legătura excitantă dintre hrană şi sex, precum şi modul subtil în care se ajunge aproape de sfinţenie prin orgasm.
(…)Care sînt mirosurile comune ale mîncării şi ale iubirii?
Mirosul iubirii este un miros pe care-l descoperi extrem de proaspăt, de rafinat şi de incitant la început şi care apoi evoluează într-un soi de forţă naturală, care se împleteşte cu sudorile, cu secreţiile, ca la un vulcan, începe cu o floare şi se termină cu o explozie de mirosuri amestecate.
Ai regăsit într-o mîncare aceste mirosuri?
Mîncarea nu-i aşa. Pot vorbi despre asta mai degrabă în vin. Mîncarea e destul de definită. Cînd o găteşti are mirosuri diferite, dar cînd ai pus-o în farfurie are un discurs foarte clar, o retorică deşi complexă, foarte clară. La vin nu-i aşa. Vinul este şi el o aventură, ca şi dragostea, ca şi trecerea printr-o noapte de dragoste. De seara şi pînă dimineaţa vinul trece prin mai multe stări şi nelinişti, parfumurile se schimbă în miresme, mireasma în buchet… Şi, de-a lungul anilor vinul îşi schimbă mirosul. Un vin proaspăt are un miros crud, sălbatic, de licheni, apoi după şapte-opt ani el are un alt buchet, se domesticeşte şi se rafinează exact ca o femeie. La femeie este invers. La început mirosurile sînt decantate, stilizate, subtile, apoi încet-încet se sălbăticesc, iar mirosul final este cel al femelei, al dragostei, care e un miros sălbatic şi puternic, de călduri, al poftei şi al izvoarelor care ies din corpul omenesc. Nici nu mai poţi spune sudori sau secreţie, aici sînt izvoare care ţîşnesc.
S-a consumat multă literatură vulgarizatoare despre „alimente afrodisiace“. Care-i părerea ta?
E o tîmpenie. Ce înseamnă afrodisiac? E vorba de elementele de sinteză ale unui medicament, o stimulare a inhibiţiei unor muşchi din penis. E o banalitate medicală aici. Afrodisiacă este frumuseţea femeii, un vin foarte bun şi foarte senzual cu o mîncare densă şi insinuantă, un spectacol artistic care se cheamă camera, lumînările… Mi-e mai dragă o punere în scenă cu caracter teatral decît o dragoste sălbatică în claia cu fîn, deşi şi aia e bună. Asta înseamnă afrodisiac, este o compoziţie care nu trece prin medicamentul de sinteză, viagra aia nenorocită.
Am remarcat că în discursul tău, noţiunea de perversiune sau perversitate nu are o conotaţie negativă.
Nu, pentru că însăşi ideea de a face dragoste e perversă. Dragostea prin natura ei este fecunditatea. În momentul în care te împreunezi cu o femeie, îi faci un copil. Asta este sensul primar şi definitiv; animalele au asta de două ori pe an, în perioade fixe, în care au secreţii fixe, în care cîinii sînt anunţaţi de către floarea căţelelor că e timpul să… Noi nu avem nici o legătură cu asta. Noi facem dragoste, noi facem amor, noi violăm, înşelăm, dezvoltăm un complex colosal de artificiu şi de perversitate în jurul subiectului. Am eliminat de mult fecunditatea, nu e prioritară în întîlnirea noastră cu o femeie. La ora asta prea puţini fac amor ca să însămînţeze, sînt puţini şi de obicei cuplurile aflate într-o anumită etapă a întîlnirii.
Mai poate fi valabilă vreo inhibiţie în domeniul ăsta, al făcutului dragostei?
Din moment ce totul este artificial, este desprins de sensul natural, inhibiţiile nu mai sînt valabile. Discuţia este însă între artificial şi natural. De exemplu, îndrăgostiţii sînt convinşi că îşi pot permite orice, pentru ei nu există ruşine, pudoarea este o vorbă aflată la mii de kilometri distanţă. Pentru ei, tot ceea ce fac este natural, face parte din simţirea lor directă. Artificiile acelea elaborate şi chinuite ale prostituatei, care are bici de piele şi cătuşe sau mai ştiu eu ce altă invenţie, mi se par scrîşnite, forţate şi niciodată nu m-au tulburat. Nu pot fi excitat de acest gen de jocuri, au în ele ceva fals şi artificial, îndepărtat de mine, chiar şi cu o curvă, cu o femeie care vrea să-mi dăruiască mie plăcerea gratis sau contra cost din amor sau din interes. Prefer o anume sinceritate. Sînt elaborat cu iubitele şi mă tem că sînt grăbit şi expeditiv cu celelalte categorii.
(…)Există bărbaţi ai unei singure femei?
Există femei de-o viaţă. Există şi asemenea fiinţe, nu toţi sînt ca mine. Am întîlnit oameni care sînt monogami. Sîntem de pe altă planetă, încerc să înţeleg, dar nu am putut descrie niciodată asemenea caractere, pot să enunţ: „E monogam“, dar nu pot să înţeleg, nu pot să mă apropii, simt pierderea aventurii, a diversităţii, simt singurătate…
Pierderea ritualului seducţiei…
Trăim pe o planetă cu 7 miliarde oameni dintre care 4 miliarde sînt femei. Sigur că nu pot să le văd şi să le îndrăgesc pe toate… Dar e aventura vieţii, frumoasă şi unică, de neînlocuit… Vorbeam despre dăruit mai înainte, păi, ce poate fi mai frumos decît o femeie frigidă care se dăruieşte şi care mimează cu pasiune şi artă perfectă pasiunea. Ce poate fi mai admirabil? Probabil jumătate din femeile lumii fac asta. Aflînd atîtea lucruri despre femei chiar am ajuns să cred asta.
Bărbaţii nu mimează?
Nu au cum să mimeze, nefericiţii. Erecţia nu se poate mima şi nici ejacularea. Sînt cele două momente masculine care nu se pot mima. E adevărat că ele pot fi trăite rece sau vulgar. Poţi să trăieşti asta ca un robot care fuge între două staţii de metrou să-şi golească valvele încărcate. Poţi s-o faci cu vulgaritate oribilă şi brutală de violator sau poţi să te bucuri frumos şi inteligent de acest moment. Ce poate fi mai frumos decît un bărbat care se dăruie unei femei care-l amînă? Amînă clipa pe care el e chemat prin toate forţele naturii, prin tot ce e în el, să intre şi să termine. Asta este clar, nici un bărbat nu poate nega asta. Există acest exerciţiu al mîngîierii şi al cuplului, al perechii care ne face să fim elaboraţi, care ne face să construim un întreg eşafodaj de gesturi şi insinuări care sperăm noi să dea iubitei noastre bucurie şi încîntare aidoma nouă. Sînt gesturi de preţuire foarte importante şi cred în ele. În această direcţie, prefer artificialul naturalului rapid şi expediat.
Există şi alte feluri de orgasm?
Da, sînt tot felul de orgasme. Ţi-am spus, am avut un orgasm doar privind, fără fiziologie. Există momente supreme de bucurie şi plăcere care trec de starea de graţie a orgasmului şi cînd spun orgasm mă refer la momentul în care eşti desprins de tine. Vreau să mă fac foarte bine înţeles de cititori, orgasmul e un moment în care ajungi la extaz; unii caută asta în droguri, alţii printr-o educaţie inteligentă şi extrem de lucidă, altora li se întîmplă numai atunci cînd fac amor. E o chestiune de opţiune. De fiecare dată această stare de extaz, de beatitudine, care te face vulnerabil, pînă la a putea fi ucis – momentul de vulnerabilitate al bărbatului este cînd ejaculează, atunci au fost ucişi marii bărbaţi ai lumii de către femeile- călugăriţe – e momentul în care eşti în alt loc, eşti în ceruri. Cînd reuşeşti să obţii asta, dincolo de fiziologie, prin bucuria de participare la bucuria unui tablou, a unui film, a unei cărţi excepţionale sînt momente de extaz, mi-am pierdut cumpătul şi relaţia cu mine. Am devenit vulnerabil, mi-au ţîşnit lacrimile, mi-am pierdut vigoarea oaselor şi a muşchilor şi m-am abandonat, am devenit fragil. Asta numesc eu orgasm, nu e întotdeauna fiziologic. E momentul cînd mă simt între îngeri, aproape de Divinitate.
INTEGRAL puteti citi AICI: