Tabu
PEOPLESlider

Răzvan Fodor, reacție incredibilă după ce Enel și-a anunțat plecarea din România

Răzvan Fodor reacționează după ce Enel și-a anunțat plecarea din România, de anul viitor. Actorul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.

Răzvan Fodor a făcut o ironie la adresa Enel, unul dintre cei mai mari investitori de pe piața de energie electrică, după ce a anunțat se va retrage din 2023 din România.

”Se cară Enel din România! Să vezi că ăștia s-au prins că noi ne-am prins. Cred că asta e”,

Răzvan Fodor

De asemenea, totul are loc după ce furnizorul italian a înregistrat în primul semestru o pierdere de 115 mil. de euro, pe zona de vânzare a energiei, iar pe partea de distribuție, s-au produs pierderi de 50 de milioane de euro, în prima jumătate a lui 2021.

Enel, care are sediul în Roma, este compania care este operatorul reţelei de distribuţie a energiei din Muntenia Sud (Bucureşti), Banat şi Dobrogea. Compania a terminat primul semestru cu o pierdere de 115 mil. euro, faţă de un câştig de 45 mil. euro, strict pe zona de vânzare a energiei. Pe partea de distribuţie, pierderile italienilor au ajuns la 50 mil. euro de la un profit de 60 mil. euro în prima jumătate a anului trecut.

ARTICOLE SIMILARE

Concertul A.S.I.A. de reunire, un eșec total!

Andreea Damian

Cum arată Samjiyon, „utopia socialismului”, orașul pe care Kim Jong-un l-a reconstruit din temelii

Andreea Damian

Iulia Albu o desființează din nou pe Andreea Bănică. Ce spune stilista despre cântăreață

Andreea Damian

Detourism | Ne ajută pandemia să devenim turiști mai buni?

Andreea Damian

Chanel aduce un omagiu celei mai iconice genți, într-un film regizat de Sofia Coppola

Andreea Damian

Taylor Swift si dragostea pentru pisici

realitatea

Scrie un comentariu