Asociația ERUDIO anunță deschiderea programului REcreatio – Åžcoala de creativitate pentru copii, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și13 ani, in data de 25 aprilie 2009.
La REcreatio, timp de opt săptămâni, copiii vor parcurge un drum de autocunoaștere și relaționare cu ceilalți folosind creativitatea ca limbaj de comunicare și autodescoperire. Copiii își vor întări încrederea în ei înșiși, învățând să-și afirme dezinhibat propria persoană: trăirile proprii, corporalitatea și prezența în spațiu și timp, asumarea propriei identități. Își vor descoperi potențialul creativ, exersând diverse forme de utilizare imaginativă a limbajului. Alături de coordonatori și de profesorii invitați, copiii vor descoperi forme de exprimare plastice, sonore și cinetice care să le pună în valoare personalitatea și vor învăța cum să înțeleagă mai multe despre ei înșiși, despre semeni, despre cum pot interacționa mai bine cu aceștia.
Cursul este alcătuit din patru module, fiecare dintre ele urmărind câte o temă: Încrederea de sine – Tehnici teatrale – coordonatori Marcela Andrei, Mihaela Michailov, Puterea cuvintelor și a poveștilor – coordonatori Dana Papadima și Gabriela Tokacs, Expresivitatea imaginilor și a sunetelor – coordonatori Stela Lie, Mihaela Paraschivu, Doina Roman, Împreună cu ceilalți – jocuri de creativitate și colaborare în echipa – coordonatori Dana Papadima și Gabriela Tokacs.