Pe locuri, fiţi gata, start! Semaforul indică culoarea verde, iar radarele de pe traseu sunt pornite! Asta se va întâmpla pe 14 septembrie, în centrul Bucureştiului – Red Bull Soapbox Race, o competiţie plină de vitezomani şi pasionaţi de maşini şi lucruri cu roţi, în general, care-şi pun imaginaţia la treabă, rescriind toate regulile raliurilor urbane.
Red Bull Soapbox Race este un bal mascat al curselor auto, spun unii, un Halloween pe roţi, conform altora. Noi spunem că este un Grand Prix unde şoferii amatori se urcă la volanul unor vehicule artizanale, care funcţionează pe bază de curaj, gravitaţie şi un pic de Red Bull. De fapt, cele mai importante unelte din cutia ta sunt creativitatea şi bucuria competiţiei. Şi bineînţeles, setea de viteză. Acest eveniment unic de racing nemotorizat e o provocare şi pentru şoferii experimentaţi, şi pentru amatorii care sunt în stare să deseneze şi să construiască nişte grozăvenii cu roţi şi să concureze contratimp într-o cursă la vale, căci acolo e finişul.
Şi tu poţi intra în manualele de istorie pentru cum te avânţi spre finiş în maşina ta 100% originalo-artizanala, cu propulsie pe bază de gravitaţie, adică nemotorizată. Maxim 70 de echipe vor fi selectate să ia startul în cursa anului.
Ce trebuie să faci pentru a participa la Red Bull Soapbox Race?
În primul rând, trebuie să gaseşti alţi 2-3 şoferi amatori pasionaţi de maşinării.
1 – SOLICITĂ KITUL DE ÎNSCRIERE PE www.redbull.ro/soapbox
2 – STUDIAZĂ KITUL DE ÎNSCRIERE – În acest kit vei găsi câteva sugestii despre cum să faci un prototip reuşit şi destule informaţii cât să nu derapezi în timp ce-ţi construieşti soapbox-ul.
3 – TRIMITE SCHITA MAŞINĂRIEI ŞI DATELE ECHIPEI – După ce ai înţeles tot ce ai de făcut, completează paginile de schiţe primite şi trimite-ni-le scanate pe e-mail sau prin poştă, împreună cu formularul de înscriere, până pe 30 iunie. Nu uita că poţi să incluzi oricâte materiale adiţionale/alternative/auxiliare vrei (fotografii, filmuleţe, etc.). Cu cât mai multe, cu atât mai bine!
4 – SELECŢIA
Până la 70 de echipe vor obţine permisul de rostogolire spre finiş în maşinile lor soapbox 100% originalo-artizanale. Echipele sunt alese pe baza ingenuozităţii, creativităţii şi fezabilităţii tehnice ale proiectului, dar şi ţinând cont de respectarea regulilor de proiectare.