Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Regizorul Bohemian Rhapsody, acuzații grave de agresiune sexuală împotriva minorilor

Regizorul american Bryan Singer este acuzat de patru bărbaţi că ar fi întreținut relaţii sexuale cu ei pe vremea când erau minori. Jurnaliștii de la „The Atlantic” au publicat miercuri rezultatele unei investigații ce-l vizează pe regizorul filmului Bohemian Rhapsody.

Cei patru bărbați îl acuză pe Singer că i-ar fi sedus și violat pe când aceștia erau minori. Învinuirile publicate în revista americană pun la îndoială reputaţia regizorului, mai ales după ce acesta a fost concediat în timpul filmărilor producției care a primit cinci nominalizări la Premiile Oscar de anul acesta.

Nu mai puțin de 50 de persoane au fost intervievate, după ce o presupusă victimă, Cesar Sanchez-Guzman din Seattle, a pretins că regizorul l-a abuzat sexual la vârsta de 17 ani. Imediat după concedierea lui Singer de la cârma filmului „Bohemian Rhapsody”, „The Atlantic” a demarat o amplă investigație, care s-a desfășurat pe 12 luni.

O altă victimă susține că Singer l-a abuzat sexual în perioada în care acesta regiza pelicula „Apt Pupil” (1998), pe când avea doar 13 ani. Alți minori cu vârste între 14 și 17 ani au afirmat că membrii echipei de producție i-au forțat să se dezbrace pentru scena „dușului”. Un bărbat pe nume Ben a pretins că, la vârsta de 17 ani, în 1997, a întreţinut relaţii sexuale cu regizorul în timpul unei petreceri din casa acestuia. Altul, un anume Andy, afirmă că, pe când avea 15 ani, el și Bryan Singer au întreţinut relaţii sexuale, la reşedinţa din Berverly Hills. Ambii susţin că regizorul, care avea atunci 30 de ani, ştia că ei au vârste sub 18 ani.

Lista continuă, iar detaliile care ies la suprafață sunt foarte rușinoase. Bryan Singer a mai fost acuzat de agresiuni sexuale împotriva minorilor. Primele astfel de acuzaţii au apărut în 2014, când a şi fost dat în judecată de doi bărbaţi, însă ulterior aceştia au renunţat la procese. Atunci, regizorul a fost dispus să-i plătească lui Michael Egan 100.000 de dolari, dar acesta a respins oferta.

Profesional, Singer își face treaba excelent, notează presa străină. Dovada e cel mai recent film regizat de el – Bohemian Rhapsody –  are până acum are încasări de 800 de milioane de dolari în box office. Din cauza reputației sale îndoielnice, directorii executivi ai companiei de producție 20th Century Fox nu l-au vrut pe Singer în scaunul de regizor. Membrii trupei Queen fiind cei care au insistat să-l accepte. În decembrie 2017, aceștia au precizat că au luat decizia de a încheia colaborarea cu Bryan Singer după ce tensiunile dintre el şi Rami Malek, care joacă rolul principal, au început să se amplifice.

„După acuzațiile împotriva lui Harvey Weinstein, toată lumea știa că Bryan Singer va fi următorul”, a declarat un actor sub anonimat, care se descrie ca „celebru”. Rami Malek, interpretul personajului principal din „Bohemian Rhapsody” a aflat ce acuzații i se aduc lui Singer abia după ce acesta a fost concediat.

ARTICOLE SIMILARE

Uimitor! Regina își transformă casa în cinema în aer liber

Andreea Damian

România hornurilor sigure

realitatea

Lovitură pentru Alec Baldwin. Actorul a fost pus sub acuzare pentru ucidere

Andreea Damian

Mihai Albu, noi detalii despre starea sa de sănătate, după ce a fost diagnosticat cu cancer

Andreea Damian

Femei puternice care au schimbat lumea modei

Andreea Damian

Cum arată bustul Nicoletei Luciu după ce și-a scos silicoanele

Tabu Tabu

Scrie un comentariu