Tabu: Gombrowicz se temea să nu ajungă un „autor de manual”, un „corifeu” precum cei pe care îi demola în Ferdydurke sau în Jurnal. V-a cerut chiar el să-i promovați opera?
Rita Gombrowicz: Sigur că mi-a cerut asta. Textele lui erau interzise în Polonia. Dacă nu s-ar fi îngrijit nimeni de ele, ar fi fost confiscate de comuniști. În plus, rudele lui, rămase în Polonia, erau foarte sărace, iar eu i-am promis că le voi ajuta. Acestea sunt motivele de ordin practic. Dincolo de asta, am devenit pasionată de opera lui și de amploarea pe care începuse să o ia faima sa de scriitor cult.
Tabu: Cum v-ați cunoscut? Îi știați cărțile dinainte de a vă întâlni în reședința de la Royaumont?
Rita Gombrowicz: Auzisem de Gombrowicz, cărțile sale începuseră să fie traduse în Franța, dar citisem despre el doar în ziare. Eu îmi făceam la Royaumont teza de doctorat, nu venisem acolo să-l cunosc. M-a sedus prin inteligența sa subtilă și cu o abordare foarte directă. Îi înțelegea pe tineri și tinerețea ca nimeni altul. Dar m-am familiarizat cu opera lui abia după ce am ales să trăim împreună. E mult mai convenabil să-l asculți pe autor vorbind despre propriile-i texte. (Râde.)
Tabu: Ați fost împreună cinci ani. Citindu-l, nu pare un om cu care e ușor de trăit.
Rita Gombrowicz: E poate mai dificil de surprins ce fel de om era Witold prin operele lui. Să trăiești cu cineva care te întelege deplin e minunat. În viața de zi cu zi nu îi plăceau conflictele.
Nu putea să facă rău altcuiva pentru că asta i-ar fi cauzat rău lui însuși. Era un aristocrat al spiritului și un fin psiholog. Pe de altă parte, suferința lui fizică era foarte mare, dar încerca să mă ferească de neplăcerea asta.
Tabu: Avea umor?
Rita Gombrowicz: Foarte mult umor, uneori destul de negru. Câtă vreme am locuit în Provence, îmi plăcea să călăresc. Într-una din zile, ajutându-mă să mă dau jos de pe cal, mi-a spus: „Nu înțeleg cum poți să pui un animal să călărească un alt animal”.
Tabu: Cum v-ați împăcat cu misoginia, cu tendințele lui homosexuale?
Rita Gombrowicz: E prea mult spus că Gombrowicz era misogin. Într-o anumită măsură poate că îi era frică de femei. În copilărie, relația sa cu mama a fost foarte dificilă, Witold căpătând o adevărată repulsie față de aristocratismul ei ipocrit. A fost însă apropiat de sora lui și a avut foarte bune prietene femei.
Cât a trăit în Argentina a consumat relații sexuale și cu bărbați. După părerea mea, e o formă de emancipare care depășește cu mult timpurile noastre. A avut curajul să-și trăiască bisexualitatea, iar opera sa e plină de referințe mascate în acest sens. În Polonia, decizia de a nu se mai întoarce a fost întâmpinată extrem de agresiv.
A fost acuzat că e laș, că nu luptă pentru țara sa. Închipuiți-vă ce reacții ar fi stârnit preferințele sale queer. Bisexualitatea a fost o alegere curajoasă, care a ținut la fel de puțin cont de prejudecăți ca tot ce a făcut în viață. Dar trebuie să spun că și-a trăit alegerile într-un mod foarte discret.
Tabu: În fotografiile de epocă, dvs. râdeți mult, în timp ce Gombrowicz pare mai mereu nemulțumit de ceva. Ce e cu aceste fețe strâmbe? Sunt ele înrudite cu “grimasele” care apar atât de des în textele lui?
Rita Gombrowicz: La vremea respectivă dura foarte mult să faci o poză, iar Witold suferea de astm. De foarte multe ori îl apucau crizele chiar în timpul necesar realizării fotografiilor, asta-i tot. În ceea ce mă privește, natura mea e una zâmbitoare.
Tabu: Cât e real și cât e ficțiune în faimosul lui Jurnal?
Rita Gombrowicz: Totul e veridic. Doar că adevărul lui Gombrowicz e cel al unui artist. Am luat Jurnalul ca ghid în călătoriile mele pe urmele lui și când mă întâlneam cu cei menționați acolo, le aminteam cum i-a descris. Despre Günther Grass spunea că purta un costum violet. Când i-am povestit asta, Günther a început să râdă: „N-am purtat niciodată un costum violet. Dar Gombrowicz are dreptate: am fost întotdeauna un excentric”.
Tabu: Cum sunt receptate astăzi scrierile lui Gombrowicz în lume?
Rita Gombrowicz: Gombrowicz a reinventat limba poloneză. A scris într-un dialect personal, multe dintre cuvintele pe care le folosește au intrat chiar în uzul curent al limbii. Conaționalii săi sunt contrariați că Gombrowicz poate fi tradus și înțeles. În fiecare limbă în care au apărut cărțile lui avem de-a face cu un alt Gombrowicz. Eu l-am citit în franceză, astfel că experiența lecturii mele are puternice influențe voltairiene.
Tabu: În Ferdydurke, romanul care l-a făcut celebru, personajul principal, bolnav, singur și nostalgic, încearcă să scape de sine fugind cu o fată. Pentru a-i explica răpirea, găsește că ar fi plauzibil să-i declare dragostea sa. A fost decizia lui de a rămâne în Europa o astfel de încercare de evadare?
Rita Gombrowicz: E o paralelă care nu mă flatează prea mult. Verișoara Zosia, fata cu care fuge personajul principal în Ferdydurke, e prostuță și naivă și deloc atrăgătoare. Nu era deloc cazul meu. Prefer comparația cu Zutka, adolescenta cea modernă, obraznică și egoistă, care îl loveste pe autor în gleznă.
Gombrowicz a rămas în Europa fiindcă am ales să fim împreună. Avea nevoie de cineva alături. Dacă nu aș fi plecat cu el, probabil că s-ar fi întors în Argentina. Am încercat să vedem dacă relația noastră poate funcționa, fiindcă la început nu eram foarte legați unul de celălalt. Cred că, de fapt, întoarcerea în Europa a însemnat întoarcerea la familie. Așa, amândoi am avut un cămin. Căminul meu e în continuare alături de el.