Asa cum artistul a postat pe Twitter, “sometimes it’s that good it’s indescribable”. Concertul a fost absolut minunat, presarat cu glume si energia debordanta a lui Robbie. Am ascultat Let me entertain you, Come Undone, Feel, Angels, coverul Bohemian Rhapsody sau Royals, I Love Rock ‘n’ Roll, We will rock you. Ne-a emotionant si interpretarea Better Man alaturi de tatal sau si cover-ul My Way de la Frank Sinatra. Artistul a cantat, a glumit, a interactionat cu publicul si a invitat o tanara pe scena. Lucky you, Lumi. Publicul a fost la fel de frumos ca si electrizant ca Robbie. Un concert plin de lumina, culoare si emotie, asa cum sunt putine in Romania.
Nu ne place:
Organizarea, intr-adevar, a fost defectuoasa. Am stat 30 de minute la coada pentru a pune bani pe card, apoi mai bine de o ora pentru a cumpara ceva. Pe langa cantat si dansat, am stat la coada cam 2/3 din concert. Am reusit sa cumparam ceva si, in ultimele 5 minute ale concertului, cand Robbie canta My way de la Frank Sinatra, am gustat victoriosi din berea fara alcool, singura bere ramasa la concert. O alta problema a fost transportul dupa concert. Daca la meciuri este prelungit transportul public cu metroul, acest lucru nu s-a intamplat si la concertul la care au participat 60.000 de oameni. Organizatorii concertului nu au platit 30.000 de lei pentru a prelungi transportul public cu metroul si am asteptat mai bine de o ora pentru a comanda un taxi. Au fost probleme si cu semnalul, dar am ignorant acest lucru si ne-am bucurat de concert si de muzica buna.
Cu toate acestea, ramanem cu amintirea unui concert excelent si speram la mai multe pentru Romania.