Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Robert Downey Jr. promite să salveze planeta în 10 ani cu tehnologii avansate

Actorul Robert Downey Jr. și-a prezentat noua sa organizație care trebuie să salveze planeta în zece ani, folosind tehnologii avansate.

Starul de la Hollywood a anunţat, marţi seară, la conferinţa „Re:Mars” a Amazon, că pune bazele unei organizaţii care va folosi tehnologii avansate pentru protejarea mediului. Footprint Coalition va fi lansată oficial la Las Vegas, în aprilie 2020.

„Între robotică şi nanotehnologie, putem curăţa planeta în mod semnificativ, dacă nu chiar total, în 10 ani”, a spus actorul, care a precizat că a discutat cu numeroşi experţi. „Iubesc experţii. Sunt precum Wikipedia cu defecte de caracter”. Eroul din Iron Man nu a specificat cum își va atinge scopul organizația sa, însă a spus că şi dacă va fi vorba despre o mică schimbare va fi cel mai important lucru pe care l-a făcut vreodată..

„Îmi voi dedica următoarele luni pentru a pune bazele acestui proiect și să strâng o echipă format din cei mai inteligenți oameni”, a adăugat el. „În 11 ani, când voi avea deja 65 de ani, dacă am reușit să reduc pericolul care ne amenință viitorul și voi înlătura gunoiul pe care-l producem, voi reveni și voi organiza cea mai tare petrecere de pensionare”, a glumit  Robert Downey Jr.

Un site dedicat grupului a fost lansat, footprintcoalition.com, dar el cuprinde momentan doar un formular pentru înscriere la newsletter.

ARTICOLE SIMILARE

Muzica lui Drake, BTS și Ariana Grande a generat cele mai mari venituri

Andreea Damian

Noile branduri de lenjerie intimă redefinesc cuvântul „sexy”

Andreea Damian

Oana Radu, bună de plată, după ce a pierdut o bătălie importantă cu fostul soț

Andreea Damian

Un nou TU. Innoieste-ti Viata!

realitatea

Povestea sfâșietoare a unei femei care sărbătorește aniversarea căsătoriei împreună cu regretatul ei soț

Andreea Damian

Brad Pitt și Angelina Jolie, întâlnire secretă înainte de procesul pentru custodia copiilor

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu