Am intrat în ultima lună de primăvară, iar vara bate la ușă. Prin excelență, sezonul estival este unul rezervat rochiilor, pentru că sunt articole vestimentare care nu doar că ne oferă o mai mare libertate de mișcare, sunt ușor de purtat și de accesorizat, dar aduc și un plus de senzualitate și feminitate.
Cu siguranță rochiile se află în preferințele majorității reprezentantelor sexului frumos. Prin urmare, am decis să ieșim în întâmpinarea dorințelor tale și să îți prezentăm o selecție a celor mai interesante modele de rochii de vară, și care îți vor oferi un look perfect, de fiecare dată.
Rochia de tip cămașă
În acest caz, avem de a face cu un model foarte popular, pentru că poate fi ușor de accesorizat și de purtat în nenumărate combinații. Cu siguranță o rochie de vară de tip cămașă este o alegere perfectă chiar și atunci când vine vorba despre un eveniment aparte, și nu este indicată doar pentru adeptele stilului casual, pentru o plimbare prin parc sau pe malul mării. Dacă vrei să reușești o ținută cu adevărat perfectă, adaugă la rochia ta de tip cămașă o curea în talie. Obligatoriu ai nevoie și de niște sandale cu toc jos, dar și o geantă din piele, supradimensionată. În schimb, dacă vrei să porți rochia la o ieșire seara, înlocuiește sandalele cu botine decupate și toți cei din jur îți vor admira bunul gust.
Rochia cu umerii goi
Pentru zilele caniculare de vară, rochia cu umerii goi este un must, mai ales dacă ai și avantajul unei siluete perfecte. Acest model de rochie este realizat din materiale vaporoase, de regulă cu imprimeuri, dar care îți lasă pielea să respire. Și ce poate fi mai senzual decât tu, bronzată perfect, purtând o astfel de rochie? Aproape că nu mai ai nevoie de nimic altceva, dar hai să nu exagerăm și să uităm de accesorii. La confecționarea acestui tip de rochie se pot folosi mai multe materiale, așa că ar putea fi perfectă pentru o nuntă sau un botez organizat vara, o petrecere a firmei, dar este ținuta perfectă și pentru a ieși în oraș cu prietenii, sau la o întâlnire romantică alături de persoana iubită.
Rochia din in sau bumbac
Vara este un anotimp în care vrem ca pielea să respire cât mai mult, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii cât mai dezgolită. Dimpotrivă, trebuie să îți îndrepți atenția către rochii confecționate din materiale speciale, cum sunt inul sau bumbacul. Sunt de-a dreptul perfecte pentru zilele în care soarele arde precum focul. Chiar și adeptele stilului office se vor simți bine într-o rochie din bumbac sau in, într-un croi conic. În rest, pentru clipele de relaxare, o rochie vaporoasă este de-a dreptul perfectă. Te vei simți în largul tău și vei avea un look pur și simplu perfect.
Rochia maxi
Din păcate, persoanele ceva mai plinuțe se plâng de multe ori că nu știu ce tip de rochie li se potrivește pentru a fi purtată pe perioada verii. Pentru acestea, și nu numai, specialiștii în fashion sunt de părere că rochiile maxi sunt cele mai indicate. Se potrivesc pentru orice tip de siluetă, așa că trebuie să ai și tu un astfel de model în garderoba ta. Din fericire, există și numeroase modele, pentru ținute de zi, ocazie sau de seară, încât este imposibil să nu găsești una care să nu ți se potrivească precum o mănușă.
Rochia cu volane
Cu siguranță rochia cu volane nu avea cum să lipsească din selecția noastră. Este un model care te scoate din anonimat, și se dovedește a fi perfect pentru zilele sau serile fierbinți de vară. Senzualitate, feminitate, eleganță… sunt doar câteva dintre cuvintele care pot descrie o astfel de ținută.
Rochia cu bretele
Ce ar fi vara fără o rochie cu bretele? Este favorita celor mai multe reprezentante ale sexului frumos, și este și normal, deoarece este ușor de accesorizat și se potrivește de minune multor ocazii. Un croi lejer și un decolteu amplu oferă o imagine aparte, așa că ai putea să încerci și tu!