Cinci tineri din județul Satu Mare şi-au schimbat sexul în ultimii ani. Doi dintre cei care au făcut asta în ultima vreme sunt elevi de liceu care abia au împlinit 18 ani.
Nu știu ce e mai șocant: faptul că un băiat va deveni fată, iar o tânără a ales să-şi schimbe sexul pentru a deveni bărbat sau că schimbarea sexului în Romania este decontată de stat?
Adevărul.ro scrie că Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Satu Mare a fost obligat prin sentinţă judecătorească să le dea tinerilor un nou Cod Numeric Personal şi o nouă identitate. Dar obţinerea sentinţei judecătoreşti pentru obligarea Serviciilor de Evidenţă a Persoanelor de a modifica datele de stare civilă este, însă, doar ultima etapă într-o procedură extrem de greoaie, obligatorie pentru realizarea acestor intervenţii chirurgicale ale căror costuri sunt suportate integral de sistemul naţional de asigurări de sănătate.
Cum e posibil ca aceste intervenții de schimbare a sexului să fie decontate de stat și o banală intervenție stomatologică nu? În România, atenție, transsexualismul este considerat o boală cu un singur remediu: corelarea prin intervenţia chirurgicală a fizicului uman cu trăsăturile psihice diametral opuse.
Potrivit specialiştilor, majoritatea transsexualilor pot fi diagnosticaţi încă dinainte de pubertate, când încep să simtă o repulsie faţă de genul cu care s-au născut, însă nu există o limită superioară de vârstă. Diagnosticul poartă denumirea de „tulburare de identitate de gen” sau „disforie de gen”. Dar pentru a putea beneficia de o operaţie de schimbare a sexului trebuie ca diagnosticul să fie stabilit de către un medic psihiatru după mai multe şedinţe de tratament, care se pot întinde chiar şi pe doi ani. În paralel, pacienţii sunt evaluaţi de ginecolog, endocrinolog, medic legal, iar în paralel urmează un tratament hormonal. Abia ulterior acestor etape se ajunge la iniţierea unor intervenţii chirurgicale care, la rândul lor, sunt complexe şi în mai multe etape.
Astfel de operaţii sunt realizate, deja, în România, pentru ambele sexe, printre altele, la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.
1 comentariu