Tabu
lifestyle

România glam în prime time

În 1940 Henri Matisse picta bluza românească (pag. 38). Românii erau prezenți în presa internațională pentru că și-au forțat regele (Carol al II- lea) să abdice. 59 de ani mai târziu, Yves Saint Laurent aducea aceeași ie în colecția toamnă-iarnă intitulată „La blouse roumaine”.

La noi, la jurnalele de știri, aflam că românii mănâncă lebede în Viena. În august trecut toată Roma era plină de afișele filmului lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, iar filmul era în topurile audienței depășind pelicule cu regizori mult mai faimoși. În aceleași zile, ziarele de la ei și de la noi povesteau despre trei români care erau arestați pentru agresarea regizorului Giuseppe Tornatore.

Anul acesta Madonna a remixat câteva dintre cântecele sale pe ritmuri țigănești pentru noul său show, în aceeași perioadă, românii au fost amprentați în Italia, într-o campanie care a făcut ocolul lumii. Suntem mai obișnuiți să vorbim despre lucrurile rele pe care le fac românii, deși – oricât de patetic ar suna – e adevărat că ne trec fiori pe șira spinării când imnul de stat onorează un sportiv român.

Patriotismul e passé dacă ar fi să ne luăm după ce vedem în jurul nostru, pentru că nimeni nu mai poartă steagul la pălărie, iar bătăile cu pumnul în piept sunt doar electorale. 2008 a fost un an încărcat de evenimente în care a fost ciufulită imaginea țării și am avut de multe ori motive să ne fie rușine să spunem că suntem români. E motivul pentru care în paginile următoare îi găsiți pe mulți dintre cei de dragul cărora ați purta un tricou cu „sunt român”.

La 18 ani ca Andreea Borțun, pe care o întâlniți în dosarul „Fapta care te face om (pag. 72)”, sau trecuți de jumătate de secol, precum Mihai Nicodim în articolul „Români care ne reprezintă dincolo de clișee” (pag. 100). Elena și Ioana Băsescu poartă însă mesajul acestei luni: România poate să fie și glam, modernă, frumoasă.

Åži pentru că tendințele în modă sunt către reinterpretarea unor elemente etno, fetele președintelui ne arată România Etno Glam. La ora la care scriu aceste rânduri, alte vedete au răspuns inițiativei noastre de a purta un accesoriu din portul tradițional în emisiunile de televiziu­ne de la început de decembrie, într-o campanie în care ne dorim să așezăm România glam la loc de cinste, în prime time.

ARTICOLE SIMILARE

ROXANA IONESCU – cu ce frumoasa SE SARUTA? Foto fara echivoc!

Lady Gaga goală pentru revista V

realitatea

Staruri cu care bărbaţii n-ar face niciodată sex

Festivalul filmului evreiesc la Bucureşti

realitatea

ELENA de la Mandinga NUD! Foto de consolare pentru Eurovision

Costi Ioniţă, dus într-o pădure, bătut, scuipat şi abandonat!

2 comentarii

Scrie un comentariu