Acestea au fost printre primele cuvinte pe care le-am schimbat cu Octavian Coifan. Eu mă întorsesem de la Paris cu o zi înainte, el era de o săptămână în România. M-a surprins întrebarea pentru că era singurul om care m-a făcut să mă gândesc la miros. Desigur, toți mirosim frumos, însă ne gândim vreodată la mirosul camerei noastre sau al drumului către muncă?
Octavian Coifan ar putea răspunde într-o clipă la întrebările astea pentru că, prin natura muncii sale, a învățat să miroasă înainte de a vedea. Pentru el, orice amintire are un miros, dar prima care îi vine în minte este de când avea doi ani și a fost operat de polipi, pentru că frica lui a căpătat atunci miros de eter. Parfumul lui preferat, deși spune că nu îi este fidel total, va conține mereu note florale și primăvăratice pentru că îi aduc aminte de grădina casei în care a copilărit.
Bucureștiul miroase pentru el a vanilie, a prăjituri, a fructe, a mosc, a stafide – totul combinat cu un miros extrem de acru, de mizerie, și cu un miros de praf și pudră. Răspunsul la întrebarea mea „Cum îți amintești că miroase Bucureștiul?“ a venit neobișnuit de repede ca și când ar fi fost lucruri evidente, de care ar putea să-și dea seama oricine. „Simțul meu olfactiv nu este mai dezvoltat decât al tău, oricine ar putea face ceea ce fac eu cu o educație serioasă și multe ore petrecute mirosind.“
Locurile au miros
Au trecut doi ani, care pentru Octavian par „mii de ani“, de când a părăsit România pentru Franța. Parisul „miroase a liliac, lăcrămioară, trandafiri combinați, astea sunt mirosuri care se răspândesc artificial la metrou peste cel de urină care este specific lui, mirosul de pește și de scoici. Plus că, peste toate aceste mirosuri urâte plutește o serie de arome de parfum Guerlain.“ În schimb Timișoara, cu o ușoară nostalgie, „miroase bine primăvara, a verde și a iarbă. Asta în zonele care îmi plac.“ Îmi spune că el nu folosește parfumul pentru a-și aminti de ceva bun sau rău, că nu și-ar dori să invoce nimic din trecut ajutându-se de un parfum.
De Timișoara îl leagă anii de studenție, primele încercări de a sintetiza substanțe, de a face extracte naturale, primul minilaborator sau prima piesă de colecție, un flacon de parfum de prin anii ’20, ’30. Flaconul s-a spart la unul dintre cutremure și „un miros puternic de violete a umplut camera, iar eu am simțit pentru prima oară desfătare și disperare concomitent.“ După multe încercări empirice de a crea parfumuri, Octavian s-a hotărât că e timpul să-și transforme pasiunea în specializare și să urmeze Facultatea de Farmacie. „Nu am rezistat, am plecat de acolo când am realizat cât de multă birocrație există“.
A terminat arhitectura, a mai urmat și stagii de pregătire la Institutul Superior de Parfumuri Cosmetice Arome-Versailles, la Esmod International, Muzeul Costumului și Institut Français de Parfum. „60% din timp mi-l petrec făcând parfumuri sau în acest mediu, dar sunt momente când atât arhitectura, cât și moda îmi deschid ochii foarte tare.“
Limbajul parfumurilor
Magia parfumului e asociată cel mai adesea cu apa de toaletă, chiar și săpunurile, detergenții, cremele, loțiunile și parfumurile de interior fac parte tot din obiectul muncii unui parfumier. În această industrie cei mai mulți bani provin din detergenți, parfumerie menajeră, dar foarte rar un parfumier e implicat în două ramuri, din cauza cerințelor diferite. „Cei care fac parfumerie funcțională, menajeră, trebuie să știe mai multă chimie.“ La Paris, în studioul lui de lângă Turnul Eiffel din arondismentul 15, Octavian creează, de peste un an, combinații ingenioase. „Apă de toaletă, parfumuri pentru produse cosmetice, formule pe care le cedez altor companii, mai fac parfumuri pe măsură pentru diverse persoane care locuiesc peste tot în lume.“
Dar pentru că e interdisciplinar, Octavian nu uită moda, care a rămas o sursă de inspirație, dar și o cale de a rămâne conectat la ce e nou și în alte domenii. Așa se face că el colaborează cu diverse birouri de stil, vinde colecții (la stadiu de schițe, concept), face analiză de trenduri și tendințe. Când vine în România, predă un curs de design la Facultatea de Arhitectură din Timișoara.
Spre deosebire de parfumeria comercială unde un parfum este făcut în așa fel încât să miroasă foarte bine în primele cinci secunde pentru a fi cumpărat în următoarele trei, parfumurile personalizate au în spate un proces care durează, în medie, 4-6 luni. Ceea ce face Octavian cu fiecare client se apropie de o ana-liză freudiană, o sondare psihoanalitică despre ce-i place, ce nu-i place, ce se potrivește pe pielea respectivă. „Nu încerc să fac parfumuri ideale, ci să transpun gândurile și propriile gusturi ale clientului într-un flacon de parfum.“ Cei care s-au săturat de parfumurile de serie și doresc un parfum doar al lor ar trebui să răspundă la un chestionar de 30 de întrebări.
Parfumierul descifrează apoi un limbaj pe care îl traduce în mirosuri. „Foarte puțină lume înțelege limbajul parfumurilor, deci trebuie să îl faci pe client să vorbească despre altceva și să te duci încet spre gusturi, arome, parfumuri care l-au influențat în copilărie sau pe parcursul vieții“. Octavian crede că, de cele mai multe ori, la fel ca și hainele pe care le îmbrăcăm, parfumul este o altă mască; câteodată drumul către dărâmarea măștilor este mai anevoios decât procesul creativ în sine pentru că există persoane care nu au suficient curaj să își asume un miros și recurg la uniformizare. „Mirosul floral, de exemplu, este un fel de tricou alb al parfumurilor, merge cu orice și poate fi purtat oriunde.“