După ce o revistă a publicat, luna trecută, fotografii cu Roxănica şi Dani Oţil ieşind împreună dintr-o pensiune, Mihaela Rădulescu, iubita prezentatorului, ar fi luat foc. Efectele reacţiei nervoase a geloasei Mihaela s-au făcut simţite imediat: sexoasa Roxana a fost dată afară de la matinalul Antenei 1! Cei doi porumbei au fost surprinşi în timp ce călcau, umăr lângă umăr, pragul unei pensiuni din zona Răşinariului, scrie www.showbiz.ro.
Că Oţil şi Roxana au tras un pui de somn sau că au stat la taifas, ca nişte buni amici, doar ei ne pot spune. Cert e că vestea acestei “prietenii” nu i-a picat bine Mihaelei Rădulescu. Orgolioasa iubită a lui Dani ar fi sărit ca arsă când şi-a simţit ameninţată dragostea, ba chiar, susţin surse din anturajul divei, s-ar fi răzbunat crunt pe sexoasa Roxana. Se pare că acesta este motivul pentru care Roxana a zburat de la “Neaţa”.
Recent, Dani Oțil a mers la Păltiniș pe pârtia Arena Platos, unde a fost invitat să prezinte prima ediție a concursului Miss Bikini pe pârtie. Concurentele, în număr de 15, au rămas în costume de baie, deși afară nu erau decât 4 grade, și au luat-o la vale, pe pârtie, fie pe schiuri, fie pe placă, spre deliciul spectatorilor, al juriului, dar și al prezentatorului. Roxana nu a fost invitată oficial de către organizatori să onoreze concursul cu prezența ei, de asta s-a ocupat Dani. Concursul a început la ora 12.00 și s-a încheiat în jurul orei 15.00. Au fost trei ore intense, cu multă carne fierbinte defilând prin aerul rece de munte. Fiind un bărbat tânăr și relativ singur, Dani o fi resimțit din plin asaltul cărnii concurentelor asupra simțurilor. După concurs, el și Roxana au mers la un bar de pe pârtie, unde au glumit, au râs și s-au simțit bine. Dani a băut vin fiert, asta după ce, pe pârtie, pentru a face față frigului, mai băuse și niște Jägermeister. Roxana nu a băut nimic, preferând să se îmbete doar cu prezența lui Dani. După ce și-au terminat porțiile de râs, cei doi au plecat, dar nu singuri, încă nu, ci împreună cu două femei. Au urcat cu toții în mașina lui Dani, Roxana la volan, pentru că Dani băuse, și au plecat la Rășinari, la marginea Sibiului. S-au oprit la Pensiunea Badiu, unde au mâncat. Îi vedem ieșind din pensiune, probabil cu burțile pline, dar și cu spatele gol. Spatele gol este numai și numai al Roxanei. O vedem aplecându-se după ceva, moment în care privirile lui Dani se lipesc de fundul ei, lucru cât se poate de normal, de altfel. Bine, de vină este și Roxana, care a venit la munte îmbrăcată mai degrabă de discotecă, cu o bluziță care îi lăsa spatele gol și cu o geacă subțire de piele pe deasupra. De la Rășinari s-au întors, tuspatru, la Păltiniș, unde cele două femei, oarecum în plus, au coborât la baza pârtiei, s-au urcat în mașina lor și au plecat. Dani și Vecina au rămas, în sfârșit, singuri, ceea ce puțin probabil să îi fi deranjat, conform www.spy.ro. Dani și Vecina au plecat cu mașina înspre Sibiu, dar n-au apucat să facă decât vreo 200 de metri. Nu, n-au făcut pană și, din fericire, nici accident. Pur și simplu au tras pe dreapta și au intrat la o altă pensiune, Perla Păltinișului. Era 17.04, iar foame nu le era, căci tocmai mâncaseră. Fiecare și-a luat bagajul și au intrat împreună în pensiune, ținându-se de braț!. Au luat o cameră, una singură, și n-au mai ieșit din ea decât după trei ore, puțin după ora 20.00. Ce ar fi putut face ei atâtea ore într-o cameră, care nici măcar nu era o cameră de filmat, este greu de spus…
1 comentariu