Roxen își continuă drumul în muzică și înregistrează succes după succes atât în țară, cât și înstrăinătate. Artista a participat pe 16 mai la evenimentul special organizat de Eurovision, Shine a light, unde a transmis un mesaj de solidaritate și unitate în această perioadă delicată, dar a și cântat împreună cu reprezentanții tuturor celorlalte țări piesa care a dat și titlul ediției atipice din acest an.
Chiar dacă Eurovision nu va mai avea loc în 2020, Roxen va rămâne reprezentanta României anul viitor, însă până atunci, așa cum a promis, continuă să promoveze piesele pe care le-a cântat anul acesta în Selecția Națională și, cu precădere, “Alcohol You”, melodia aleasă de public și juriu. Piesa este extrem de apreciată în străinătate, iar în acest moment are rezultate foarte bune în Suedia, Norvegia și Olanda, unde este în Viral 50 pe Spotify. De asemenea, și reprezentanți media din țări precum Spania, Croația, Bulgaria, Grecia, Polonia, Turcia, Australia și Columbia au fost interesați să o cunoasă mai bine pe Roxen și să promoveze piesa Alcohol You.
“Sunt copleșită de toată atenția și îmi doresc să le mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi ascultă muzica. Faptul că rezonează cu melodiile mele, ca ele reușesc să le dea o anumită stare, mă bucură teribil. Este tot ce îmi doresc. Am foarte multă energie și privesc cu optimism către viitor. Abia aștept următoarele lansări și începerea pregătirilor pentru Eurovision 2021”, a declarat Roxen. În urmă cu o săptămână, reprezentanta României la Eurovision a lansat piesa Spune-mi, care a depășit rapid 1 milion de vizualizări pe YouTube și este în acest moment pe primele locuri în trending, iar zilele aceasta a fost lansat și remix-ul acesteia, semnat de Adrian Funk și Olix.