Tabu
lifestyle

RUBY: Din ce isi castiga banii inainte de “Stinge lumina”

Ruby (32 de ani) sau Ana Claudia Grigore, pe numele ei din buletin,nu a fost dintotdeauna cantareata. Ea a fost stilist pentru mai multe vedete consacrate. Inna e una dintre solistele pe care Ruby le-a învăţat cum să se îmbrace.

În urmă cu vreo şapte ani, Ana Claudia Grigore era jurnalistă la o revistă pentru adolescenţi şi avea o relaţie cu şeful ei din redacţie. Iubitul de la acea vreme este şi cel care a împins-o de la spate, până când Ruby a ajuns să aibă un contract avantajos cu postul Kanal D, unde îmbrăca vedete şi domnişoare necunoscute la o emisiune de stil.

Atrasă de lumea vedetelor pentru care lucra, Ruby s-a gândit din ce în ce mai serios că poate şi ea să devină o celebritate. Zis şi făcut! Viitoarea Ruby s-a împrietenit cu multe vedete la vremea respectivă, printre care şi Neylni, interpreta hit-ului „Muelina”, pe care o însoţea la evenimente şi pe care o sfătuia cum să se îmbrace. Cele două obişnuiau chiar să meargă împreună la cumpărături.

Au urmat şi alte vedete care au intrat pe mâna lui Ruby. „Multe soliste cunoscute la vremea aceea au colaborat cu ea, însă între timp au intrat în anonimat. Una dintre cele pe care le-a ajutat cu sfaturi a fost şi Inna, cu care s-a împrietenit şi multă vreme cele două au ieşit împreună în oraş. Inna nu era cunoscută pe atunci, dar avea potenţial. Era la început şi, la scurt timp după ce a început să lucreze cu Ruby, a dat lovitura”, a povestit, pentru Click!, o sursă din apropierea lui Ruby.

În acel moment a început fata care cântă azi „Stinge lumina, arată-mi calea” să viseze la o carieră artistică. A stat în preajma Innei şi a aflat tot ce se putea afla din domeniul numit showbiz.

„Acela a fost momentul când şi-a zis că poate fi şi ea vedetă, că poate cânta, că doar a făcut un liceu cu profil muzical şi poate deveni o cântăreaţă profesionistă”, ne-a povestit aceeaşi sursă. Lui Ruby i-a ieşit bine planul de a ajunge celebră.

De când a lansat melodia „Stinge lumina” numele ei este pe buzele tuturor. În plus, look-ul nonconformist (Ruby e plină de tatuaje), o scoate în evidenţă. Aşa se explică şi onorariul pe care-l încasează în spectacolele unde cântă doar o oră. 2.500 de euro încasează Ruby după ce cântă doar câteva melodii.

ARTICOLE SIMILARE

Party Tabu 10 ani (Galerie FOTO)

realitatea

Mic dejun cu Philips! Delicii sănătoase, uşor de pregătit!

Amours Imaginaires – Iubirea se hrănește cu puțin și moare din prea mult

realitatea

VARA ISPITELOR: S-a logodit COSMINA PASARIN!

MUST SEE: Monte Carlo

realitatea

Naomi Campbell, dată din nou în judecată

realitatea

Scrie un comentariu