Mama era o femeie foarte disciplinată. Mă punea să mă concentrez pe studiu, să-mi fac treaba. Îmi spunea mereu că înainte să ies să mă joc, trebuie să-mi termin temele. Åžtiam că doar așa scap și asta mă făcea să fiu atent și să mă mișc repede. Apoi, m-au disciplinat călugărițele: am studiat într-o școală catolică.
Acum, fiecare zi mi-e planificată. Nu apuc să fac eu un program, dar toate sfârșesc prin a fi aranjate pentru mine. Îmi încep ziua de lucru cu câteva cești de cafea. O beau tare, cu mult zahăr. Lumea mă asociază cu terorismul din cauza lui 11 septembrie, însă firește că mai fac și alte lucruri în afară de a mă lupta cu el. 9/11 a fost o victorie colectivă și e o victorie a oamenilor din New York. Atunci n-am fost singur, au fost mii de alți oameni care m-au ajutat s-o obțin.
Niciodată n-am făcut nimic de unul singur. Fiindcă iubesc orașul și îl simt parte din mine, mi-e ușor să fiu implicat în problemele lui. Făcusem asta și independent de atentate. Dorm cam cinci-șase ore pe noapte, nu trei-patru, cum scrie în Time Magazine. E exagerat. Mă liniștesc rugându-mă, petrecând timp cu prietenii și cu familia și citind. Înainte să adorm, îmi impun să citesc. Așa îmi vine somnul. Până și lecturile mele sunt organizate. Seara citesc cărți relaxante, ficțiune, câteodată poezie.
Citesc câte două, trei cărți odată. Am unele și pe laptop, deci uneori citesc și mai mult de trei – mai ales atunci când le pot descărca. Acum termin „Biografia lui Andrew Jackson“ de Jon Meacham, care a ieșit recent în SUA. Mă pasionează istoria și biografiile.
Pregătindu-mă pentru vizita în România, am citit o istorie a țării, o carte despre influența ortodoxismului asupra României.
De obicei, înainte de a mă duce într-o țară străină, citesc ceva despre istoria ei. Pentru mine, istoria e un bun sfătuitor – să vezi cum au depășit alții, în trecut, o problemă similară.
Am făcut un cancer la prostată. Ceea ce m-a ajutat să depășesc momentul a fost gândul că și alții au trecut prin asta.
Am reușit consultându-mă cu ei, încercând mereu să aflu cum au reușit ei. Asta e valabil și pentru 9/11. Mă ghidez după principiul „să nu clachezi în crize“. Să nu intri niciodată în panică, să încerci să rămâi concentrat pe căutarea soluțiilor. Să fii calm.
În seara de după atentate m-am dus acasă și am citit biografia lui Churchill ca să văd cum s-a descurcat el în Bătălia pentru Anglia – care, după mine, a fost mai dificilă decât atentatele. Dacă Churchill a făcut față unui moment mai greu și dacă britanicii au putut, de ce n-ar reuși și new-yorkezii?
Terorismul mă preocupă, dar nu sunt obsedat de el. E doar unul dintre lucrurile cu care mă confrunt, la fel cum e criza economică prin care trecem. E foarte important să găsim soluții pentru a ieși din ea, fiindcă peste tot în lume îi afectează pe oameni, chiar mai mult decât terorismul.
Din nefericire, lumea în care trăim ne solicită în multe direcții și trebuie să acceptăm că e necesar să avem mai mult de o singură prioritate în același timp. De exemplu, acum, deși ne concentrăm pe criza economică, nu putem să ignorăm că încă există teroriști islamiști care vor să facă rău.
1 comentariu