Se luptă în instanţă pentru custodia fetiţei lor, dar pentru moment au îngropat securea războiului. Antonia şi Vincenzo Castellano îşi petrec zilele acestea împreună, la Napoli, în timp ce la Bucureşti procesul de divorţ îşi continuă mersul firesc.
Antonia este în culmea fericirii căci este din nou alături de fetiţa ei, Maya. Chiar dacă Vincenzo nu doreşte ca fiica lui să locuiască alături de cântăreaţă, ci de familia lui, se ţine de promisiunea făcută, aceea că vedeta este oricând bine-venită în familia lui pentru a-şi petrece timpul cu micuţa Maya, scrie www.ziarulring.ro.