Eram fan Sacha Baron Cohen de mult timp. În schimb, când Odeon Cineplex ne-a pus la dispoziţie un interviu de promovare a filmului The Dictator, Sacha Baron Cohen mi-a cucerit admiraţia oarbă şi definitivă. Pentru că e capabil să improvizeze la nesfârşit, rămânând în personaj – în acest caz Generalul Aladeen, “tătucul” unei republici fictive numite Waddiya – iar lucrul ăsta e demn de respect.
Înălţimea Voastră, vă mulţumim atât de mult pentru că vă aflaţi aici.
Eu îţi mulţumesc, diavol al mass mediei zioniste. Moarte vestului. Azi, aş dori să atrag atenţia publicului asupra tristei soarte a unui grup aflat în pericol. Victimele unei tragedii umane globale. Vorbim despre dictatori. Aceşti bravi lideri suferă de represalii şi de agresiuni zilnice pentru aşa-zisele infracţiuni de însuşire a banilor, oprimare a poporului lor şi pentru nişte minuscule genocide. În ultimii câţiva ani, tiranii din toată lumea s-au prăbuşit unul câte unul. Saddam. Kim Jong Il. Gaddafi. Oprah. Persecuţia ne nenoroceşte. Ahmadinejad nu-şi permite nici măcar o cravată, iar din cauza embargourilor comerciale, a rămas fără hârtie igienică. Săptămâna trecută, s-a văzut silit să poarte un tricou. Era unul dintre preferatele lui. Acela cu „Urăsc New York-ul!” În timp ce ţările occidentale continuă să jecmănească planeta de resurse, noi ne conservăm şi ne menţinem calitatea solului, îngropând mii de adversari în morminte unice, ecologice, în masă. Slavă lui Allah, încă există susţinători ai dictaturilor. Din partea dragului meu prieten şi partener de tenis la dublu, preşedintele al-Assad al Siriei, aş dori să le mulţumesc Naţiunilor Unite pentru curajoasa lor pasivitate faţă de Siria. Încă nu există o rezoluţie din partea Consiliului de Securitate. Oameni buni, sunteţi minunaţi. N-aţi făcut aproape nimic pentru poporul sirian. Dar, nu uitaţi, întotdeauna e loc de mai puţin.
Cum reacţionaţi la acuzaţiile cum că aţi fi cel mai înţelept şi mai glorios conducător al lumii?
Nu le-am remarcat, dar îţi mulţumesc pentru întrebarea ta justă şi imparţială.
Ce părere aveţi despre industria americană de film?
Îmi plac filmele americane. Mai ales alea fantasy, cum ar fi Stăpânul Inelelor sau Lista lui Schindler. Am studiat la acelaşi Institut de Negare a Holocaustului ca şi Ahmadinejad. Directorul şcolii a fost Mel Gibson. Şi sunt fanul filmelor cu Sherlock Holmes, pentru că există întotdeauna o întorsătură la sfârşit, când rezolvă cazul. Nu mă aştept niciodată la chestia asta. Dar filmul meu preferat datează din 1963 şi îl înfăţişează pe JFK la Dallas. Totuşi, sunt diferenţe între industria de film din Waddiya şi Hollywood. Oamenii spun că sunt risipitor pentru că folosesc zilnic 20 de milioane de sticle cu apă de Fiji să produc zăpadă pentru staţiunea mea de schi din mijlocul deşertului, dar sunt eu persoana care a dat undă verde filmului John Carter? Crede-mă, există bombe mai nasoale decât John Carter. Eu sunt un purist. Nu am nevoie de imagini generate pe computer. Dacă am nevoie de 10.000 de săteni azvârliţi de pe o stâncă, fac să se întâmple chestia asta.
Cine sunt dictatorii dvs. preferaţi şi de ce?
A fost un an dificil. Am pierdut mulţi oameni de valoare, iar eu, pe câţiva dintre prietenii mei buni. Gaddafi, mi-e dor de tine. KJ, Kimmy J., K-man, îl ştii – Kim Jong Il. Desigur, Chavez (Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei, n. r.) a murit luna trecută. Dar n-ai auzit asta de la mine, Chavez e în regulă. Pur şi simplu, e o coincidenţă că n-a mai fost văzut pe nicăieri de o lună. Ahmadinejad e încă printre noi, dar e jenant. Arată ca un sifon din Miami Vice. De ce nu poartă cravată? Are impresia că, în Iran, fiecare zi e casual Friday (ziua din săptămână când politicienii poartă haine casual, n. r.)?
Care sunt plăcerile dvs. vinovate legate de cultura pop?
Când nu îmi urmăresc poporul, stau lipit de canapea, cu ochii pe televizor. Emisiunile mele preferate sunt waddiyane. Avem varianta noastră a serialului Doi bărbaţi şi jumătate; se intitulează Trei bărbaţi, dintre care unul a încercat să fure un grapefruit. Îmi place şi serialul 24 (thriller politic, n. r.), dar îl urmăresc de la sfârşit la început, să aibă un final fericit. Îmi place Laverne & Shirley (serial din anii 70). Nu e violent, şi îmi place asta. Pot să îl arăt oricăruia dintre cei 1.600 de copii ai mei fără să-mi fac griji. Toţi aceşti copii sunt băieţi. E o coincidenţă. De asemenea, avem Waddiyan Idol, unde toţi concurenţii înalţă câte o statuie uriaşă a mea.
Aţi avut mult de suferit în viaţă. Mama dumneavoastră a murit la naştere. Toţi cei şase fraţi ai dumneavoastră au decedat în diverse accidente. Cum le faceţi faţă atâtor nenorociri?
Da, mama a murit la naştere, sugrumată. Tata a murit într-un accident tragic, la vânătoare, când a fost nimerit din greşeală de 97 de gloanţe rătăcite. De asemenea, era alergic la grenade. Un unchi al meu va muri chiar astăzi, într-un accident teribil de elicopter. Voi fi extrem de trist.
Ce le răspundeţi criticilor care afirmă că sunteţi un tiran?
Le mulţumesc. Poţi, te rog, să-mi dai numele acestor aşa-zişi critici şi itinerariile lor până la muncă şi înapoi? Aş vrea să le las nişte cadouri magnetice sub maşină.
În cine aveţi încredere?
Am 25 de gărzi feminine virgine care mă păzesc la orice oră din zi şi din noapte. Ştiu că sunt virgine. Le testez virginitatea în fiecare seară cu capul penisului.
Cum plănuiţi să vă asiguraţi că democraţia nu se va instaura niciodată şi cum credeţi că vă veţi păstra statutul, când atâţia alţi dictatori au eşuat?
Poporul meu nu vrea democraţia. Mă iubeşte. Am nenumărate confesiuni semnate, cu care pot demonstra asta. Sunt ca un tată pentru poporul meu. Şi, literalmente, sunt tatăl a aproximativ 1.800 dintre ei. Pe lângă asta, varianta noastră de guvernare este infinit mai bună decât a voastră. Democraţia e cea mai mare prostie. Votul oricui contează, oricât de negru, de handicapat sau de femeie ar fi.
E adevărat că televiziunea britanică v-a pus sub interdicţie?
Da, e adevărat. Televiziunea britanică a pus index pe mine. M-au interzis la toate posturile lor de televiziune, ba chiar şi de la radio. Să ştii, nimeni nu este un fan mai înrăit al cenzurii finanţate de stat decât mine, dar BBC a mers prea departe. În fond, tot ce am vrut eu să fac la BBC a fost să mă folosesc de frecvenţele lor pentru a-mi promova platforma antioccidentală şi antizionistă şi pentru a înăbuşi zvonurile alea oribile despre Holocaust.
Am mai auzit despre conducători de state care aduc vedete cu avionul, să se mai distreze. Dumneavoastră pe cine aţi chemat?
Acum mai mulţi ani, l-am invitat pe Tupac Shakur la o petrecere de ziua mea. El mi-a spus: „Put your hands in the air like you don’t care!” (Versuri dintr-o piesă a lui Tupac, n. r.). Cum îndrăzneşte el să-mi comande mie ce să fac cu mâinile? Aşadar, a trebuit să scap de el. Mi-a cântat şi Biggie Smalls, The Notorious B. I. G. Şi, la final, mi-a mâncat jumătate din bufet. Acesta fusese de 80 de euro pe persoană şi mă costase o avere. Aşadar, şi Biggie (îşi trece degetul în faţa gâtului). Cunosc şi m-am angajat în activităţi sexuale cu multe dintre celebrităţile voastre: Britney Spears, Beyoncé şi Kim Kardashian. Kim e o fată drăguţă, dar e incredibil de păroasă. Când i-am dat jos chiloţeii, mi s-a părut că mă uit în oglindă.
Cred că ar trebui să-i cereţi scuze lui Kim.
Eu sunt dictatorul. Crezi că îmi fac griji din cauza unei fete persane, care n-are decât surori? O să-l pun pe Ahmadinejad să îi cheme înapoi în Iran, pe ea şi pe familia ei.
Ce părere aveţi despre Jocurile Foamei? V-aţi gândit să introduceţi acest joc în Waddiya?
Ce sens ar avea? Coreea de Nord a făcut-o deja. Acum, Kim Jong-un îşi inventează propria lui versiune de Cel Mai Mare Ratat. Şapte milioane de oameni concurează pentru a stabili care dintre ei poate pierde cel mai mult timp.
Cu care vedetă de la Hollywood aveţi cele mai multe puncte comune?
Trebuie să fie Mel Gibson. Mai nou, l-am făcut expert în relaţii publice, în Waddiya, deşi a spus câteva lucruri foarte jignitoare, ca, de exemplu, faptul că ar fi dispus să lucreze cu evrei. Noi i-am dat funcţia de director al Muzeului nostru de Intoleranţă. De asemenea, am multe în comun cu George Clooney. Amândoi suntem campioni ai egalităţii. În ţara mea, femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii: absolut niciunele. Există o statistică ruşinoasă, care spune că, în Waddiya, o femeie din patru ştie să citească. Voi încerca să schimb această statistică – la proporţia de una dintr-o sută.
Sunteţi un dictator mai periculos decât Adolf Hitler, şi dacă da, în ce sens?
Uau! Îmi cer scuze pentru vocea gâtuită. Să fii definit ca „hitleresc” e o chestie; dar când sunt comparat cu Hitler, simt că în sfârşit am ajuns unde-mi dorisem. Să ştii că tata l-a cunoscut pe Adolf, pe bune. E greu de crezut că nu avea niciodată nimic bun de spus despre el. Ţin minte că zicea: „Tipul ăsta e îngrozitor, dar îngrozitor, dar îngrozitor de prost la jocul de mimă.
De ce aţi turnat cenuşa lui Kim Jong Il peste Ryan Seacrest, la Oscaruri?
Nu e pentru prima oară că urmele unui asiatic i se întind pe tot pieptul.
Partenera dvs. din Dictatorul este Megan Fox. Există zvonuri cum că aţi lăsat-o gravidă.
Da, există zvonuri, dar e realmente imposibil. Ar fi prima fertilizare realizată anal. Dacă ea e gravidă, aşa sunt şi Heidi Klum şi Donald Trump. Apropo, tipul ăsta ar face orice pentru bani.