Tabu
FASHIONSlider

Șapte tendințe majore pe care te aștepți să le vezi în 2020

 

Modelele florale sunt doar o tendință de modă care se va întoarce în această primăvară, fiind prezentate pe scară largă la Săptămâna modei din marile orașe în septembrie 2019. Dar nu toate ținutele care au fost prezentate la Paris, Milano, Londra și New York vor ajunge pe stradă, în forma exactă pe care le-am văzut pe podium.

Dar elemente ale hainelor expuse – fie că este vorba despre o idee, culoare, material sau model – sunt copiate de alți designeri și influențează puternic ceea ce vedem în magazine câteva luni mai târziu. „Comercianții cu amănuntul trebuie să stabilească care sunt aspecte pe care consideră că le vom cumpăra de fapt, producătorii trebuie să înceapă să producă aceste articole în masă”, explică Tamara Abraham de la The Telegraph. „Și atunci directorii de marketing ale unui brand trebuie să promoveze și să comercializeze noua colecție într-un mod care să ne convingă să ne cheltuim banii”.

Iată șapte aspecte majore din modă pe care te poți aștepta să le vezi (și poate le vei purta) în 2020.

  1. Neon.

Săptămânile modei din septembrie au văzut câțiva designeri abordând tema neon în colecțiile sale. Unii au prezentat creații de un verde mentă sau fistic, alții au optat pentru transparență. Neonul a apărut în colecțiile lui Christopher Kane, Caroline Herrera și Valentino și a invadat deja magazinele de profil.

  1. Piele lucioasă, colorată

Modelele din piele au fost cândva rezervate toamnei și iernii, dar se pare că pielea își va pune amprenta în primăvara acestui an.

Materialul a fost văzut pe podium în prezentările de modă ale colecțiilor primăvară 2020 de la New York la Paris în aproape orice formă – de la jachete colorate la fuste și pantaloni.

  1. Genți supradimensionate

Nicio ținută nu este completă fără accesoriile potrivite, iar gențile supradimensionate au fost afișate cu generozitate la Săptămânile de modă din septembrie.

Cu toate acestea, unii au fost, într-adevăr, mai practici decât alții. Transparența unora dintre creațiile lui Philip Lim și Stella McCartney ar oferi prea puțină intimitate.

  1. Culoarea mandarinei

Cei cărora le place un pic de Vitamina C în dieta lor în ceea ce privește moda vor fi încântați de cantitatea de portocaliu strălucitor care vor ajunge pe rafturi în următoarele luni.

Designerii au tendința de a prezenta culori distractive și vibrante în primăvară – motiv pentru care neonul este probabil să funcționeze bine în prima parte a acestui an.

Dar există o altă culoare proeminentă și oarecum înflăcărată pentru 2020 – culoarea mandarinei. „Această nuanță specifică de portocaliu e potrivită pentru îmbrăcăminte casual, cum ar fi pantalonii scurți și pulovere, dar merge, de asemenea,și la rochiile sau topurile cu șifon”, a scris Samantha Sutton, de la InStyle.

  1. Imprimeuri cu trandafiri

Pentru 2020, există o inovație majoră a tiparului: designerii folosesc trandafirii în colecțiile de primăvară, iar rezultatul este incredibil de elegant. Designerii se pot baza întotdeauna pe flori pentru a crea o colecție.

Imprimeul cu trandafiri este o temă versatilă, atrăgătoare vizual și plină de culoare, care pare pe deplin populară în rândul consumatorilor.

  1. Gulere disco

 

„Stilul disco nu a murit”, scrie Harpers Bazaar. „Gulerul mare a fost revenirea surpriză pe podiumîn colecțiile din primăvara anului 2020. Apare pe paltoane și jachete iar asteptul este adesea realizat cu culori contrastante pentru a-l face să iasă în evidență.

  1. Curele din sfoară și pălării găleată

Sforile folosite drept curele au fost văzute pe podium în prezentările Christian Dior și Rag & Bone.

Un alt accesoriu pe care designerii l-au folosit au fost pălăriile găleată – ceea ce este o veste excelentă pentru pescarii de pretutindeni.

ARTICOLE SIMILARE

Paris Hilton e „regina perucilor”. Starleta se laudă cu o colecție impresionantă

Andreea Damian

Virgil Abloh a murit | Călătoria unui rege al streetwear-ului de lux

Andreea Damian

Mariacarla, Anja si Magdalena in campania Lanvin

realitatea

Moda luptă împotriva SIDA

realitatea

Un zbor a fost întârziat de bărbați ultra-ortodocși care au refuzat să stea lângă femei

realitatea

Keira Knightley, sexy în GQ UK

realitatea

Scrie un comentariu