Pandemia a ridicat spălatul mâinilor la rang de artă. Potrivit ultimelor statistici, săpunul s-a scumpit cel mai mult în România de când a început epidemia de Covid-19. Dar cine s-ar fi gândit că un produs atât de căutat în ultimele săptămâni are o istorie fascinantă.
Nimeni nu știe cu siguranță când a fost inventat, dar se pare că săpunul există încă de la începuturile civilizației. Unul dintre motivele pentru care este atât de greu să aflăm când a apărut săpunul este că acest produs poate fi fabricat din câteva ingrediente simple și la îndemână: este nevoie doar de un alcaliu amestecat cu grăsime animală sau ulei vegetal. Cea mai veche atestare istorică despre fabricarea săpunului datează din anul 2800 înaintea erei noastre şi provine din vechiul Babilon. Detalii despre fierberea grăsimii şi a cenuşii au fost găsite inscripţionate pe un cilindru ceramic, îngropat în pământ.
O altă dovadă istorică, un document egiptean din 1500 înaintea erei noastre, vorbeşte despre rolul medical atribuit unei substanţe asemănătoare săpunului, realizată prin combinarea unor uleiuriuri cu săruri alcaline. Documentul cunoscut cu numele „Papirusul lui Ebers” subliniază că substanţa rezultată se foloseşte pentru spălat corpul şi pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii.
Mulți au urmat sfatul Bisericii și se crede că igiena precară a fost un factor principal care a contribuit la răspândirea ciumei bubonice, „Moartea Neagră” (1348 – 1350), printre alte boli, potrivit incredibilia.ro. Totuși, unii foloseau săpunul chiar și în Evul Mediu. De exemplu, cruciaților le-a fost pe plac săpunul și au adus înapoi în Europa rețeta săpunului de Alep, care conținea și ulei de măsline. Drept rezultat, fabricarea săpunului a înflorit în Spania în secolele XI și XII. Aici, musulmanii spanioli fabricau săpun de Castilia. De asemenea, săpunul fabricat din cenușă de lemn era produs în câteva orașe mari din Anglia în secolul XIII.
În jurul anului 1400, francezii fabricau săpun de Marsilia amestecând apă de mare, cenușă și ulei de măsline. Însă, până în secolul XVIII, săpunul nu a fost larg folosit. Era prea scump pentru oamenii obișnuiți și cele mai multe tipuri de săpun aveau o aromă neplăcută. Din fericire, odată cu revoluția industrială, au apărut metode noi de producere a săpunului. De asemenea, odată cu importarea unor ingrediente exotice și frumos mirositoare – cum ar fi uleiurile de palmier și de nucă de cocos – din Africa și Asia, săpunul a devenit un bun mult mai atrăgător.
Momentul de cotitură a apărut la mijlocul secolului XIX. La începutul Războiului din Crimeea (1854 – 1857), în cadrul căruia britanicii au luptat pe teritoriul Ucrainei de azi, cele mai multe decese din rândul englezilor erau cauzate de boli, nu de rănile provocate în luptă. După ce Florence Nightingale a introdus igiena în spitalele de campanie britanice, la sfârșitul lui 1854, numărul deceselor a scăzut. Americanii au observat acest aspect și au instituit reforme de igienă în rândul soldaților în timpul Războiului Civil (1861 – 1865).
După ce s-au obișnuit să folosească săpunul cu regularitate, soldații au dus cu ei acasă acest obicei. Creșterea uzului săpunului a coincis și cu dezvoltarea marketingului de masă. Unul dintre primii giganți care au fabricat săpun la scară mare, Procter & Gamble, și-a dat seama cât de important era să creeze o marcă și să facă reclamă produsului la scară mare.