Şase piese muzicale cu care să vă umiliţi părinţii

Unul dintre cele mai oribile obiceiuri ale adultului cu copii e să îi ia la frecat pentru orice tâmpenie şi să uite că, odată, pe vremea nunţii lui Ştefan cel Mare, a avut şi el vârsta lor. Iar  când vine vorba de muzică, clişeul adultului atotştiutor e „Pfoai, ce dă muzică adevărată ascultam noi, nu tâmpenii sinistre şi imbecile ca astea de  acum. Ce ritmuri, ce versuri, ce profunzimi. Ce Woodstock ierea pă noi!” Iese superioritatea din el pe toate orificiile. Lucru pe care, drag tineret, a  sosit momentul să-l retezăm din faşă acum.  Şi părinţii voştri ascultau destule tâmpenii, acum n-aveţi decât să citiţi textul ăsta, apoi să râdeţi de ei în voie.

Mi-ar fi mult prea simplu să vă linkuiesc Azur şi Albatros, şi am încredere că îi găsiţi şi singuri pe net. Hai să aruncăm un ochi pe piese oribile care erau pe trend în străinătate, şi pe care mamele voastre dădeau graţios din posterior, de câte ori le aducea cineva trase pe bandă de magnetofon.

6. Chuck Berry – My Ding-A-Ling (1972)

Nu voi contesta nici o clipă valoarea geniului măreţ, pionier al rock’n’rollului, zeu al chitarei şi faraon al ritmurilor care a fost Chuck Berry. Şi totuşi: toate aceste atribute divine nu l-au ferit să scrie o piesă lungă şi îmbârligată despre… propriul penis.

PIESA.

Remarcaţi refrenul în care invita tot publicul să se joace cu mădularul în cauză. Şi frenezia cu care se executau spectatorii, indiferent de sex.

Poanta e că My Ding-A-Ling a fost singurul hit al lui Berry care a ajuns pe locul I în topuri. Ca dovadă că nici omul anilor 70 nu era mai răsărit decât cel de azi. Degeaba veneai cu inovaţii muzicale rafinate. Trebuia să-i cânţi despre concepte simple, pe care să le priceapă şi el, ca să te cumpere.

5. Village People  – Macho Man (1978)

Orice v-aş povesti eu despre acest grup, despre costumele ridicole, despre atitudinea care le-ar face pe travestitele de la marşul gay să moară de invidie, e inutil. Daţi click pe link şi vedeţi.

PIESA.

Amuzant e întregul repertoriu Village People. Am ales însă Macho Man pentru surplusul de umor. Parcă ar fi şezătoarea văduvelor din sat, după un război lung cu turcii. Toate oftează intens de dorul unui macho man veritabil. Le apucă o formă oarecare de delirium tremens.  „Body / Body / Feel my body!”. Şi execută un dans ritualic, de paparude menite să atragă ploi de m..ană cerească.  Pe lângă ei, LMFAO par absolvenţi de Oxford, iar Sexy and I Know It, un poem romantic târziu.

4. Bee Gees – Tragedy (1979)

Cunoscuţi ca trupa care a reintrodus trendul castrării în popul vremii, Bee Gees au cântat foarte multe melodii de iubire platonică. How Deep Is Your Love, Staying Alive şi You Could Be Dancing sunt numai câteva dintre ele. Sesizaţi că toate au fie o întrebare, fie un condiţional optativ, deci niciuna nu e cu finalizare fructuoasă.

PIESA.

Eu vă dau piesa asta, Tragedy, pentru un plus de savoare:  jalea sfâşietoare nu sună niciodată mai bine decât în falsetto.

Memorează clipurile astea pentru dăţile când taică-tu îţi spune că te îmbraci ca un gay şi bărbaţii de pe vremea lui erau adevăraţi,  dom’le!

3. Saragossa Band – Agadou (1981)

Dacă vă uitaţi pe linkul de mai jos, veţi constata că aveţi de a face cu populaţia de insulari înapoiaţi, scuturători de ananaşi şi cu oase împletite-n păr, pe care i-a găsit Robinson Crusoe după ce a naufragiat pe insulă. Iar dacă veţi asculta şi alte hituri, ca Big Bamboo, Za Za Zabadak şi Malaika veţi constata că insularii au inventat o limbă proprie, indefinibilă, strămoaşa limbii bumşakalakeze, a lui Shaggy şi a lui Alex Velea. De pe ce insuliţă uitată de civilizaţie vin aborigenii?

PIESA.

Ei, bine, din München, Germania. Probabil după un lung Oktoberfest. Când s-au trezit din beţie, erau pe scenă şi scuturau ananaşi în chiotele mulţimii. S-au uitat unii la alţii şi au zis: „OK, hai să ne facem că aşa era conceptul!”

2. Dschingis Khan – Dschingis Khan (1979)

În caz că aveaţi impresia că nemţii nu pot fi mai penibili decât Saragossa Band, am aici o surpriză. Avertisment: în caz că aveţi lichid în gură, înghiţiţi înainte să daţi click pe link. Tastatura voastră îmi va mulţumi după.

PIESA.

Bun. Nici nu ştiu de ce să ne amuzăm mai copios. De eroismul vijelios cu care nemţii îl cântă pe hanul tătar? De costumele care o fac pe Lady Gaga să pară o virgină cuminte din fundul clasei? De coregrafia demnă de Cascadorii râsului? De locul 4 pe care l-au luat la Eurovision, exact ca Trăistariu al nostru?

Şi mai am o poantă. În 2005, foamea i-a împins pe oamenii ăştia să se reunească! Adică, fac ce făceau acolo, dar sunt cu 30 de ani  mai  bătrâni. Iată-i.

1. KISS – I Was Made For Loving You (1979)

Am pus piesa asta pe locul I al ruşinii, dintr-un singur motiv: dacă pentru disco-ul care se recunoaşte ca disco şi nu încearcă să pară nimic altceva mai am o vagă înţelegere, pentru disco-ul care pozează cu nesimţire în rock n-am decât deget mijlociu ridicat în sus.

PIESA.

În plus, hai să traducem versurile – „profunzimi de-ale noastre autentice, din alte vremuri, nu „mare şi soare” cum aveţi voi acum”.

Deci, zic băieţii aşa: „Du du du du  du / Du du du du du  / În seara asta / Vreau să ţi-o dau pe toată / În întuneric / Atât de multe vreau să fac / Şi în seara asta / Vreau să ţi-o întind la picioare (LOOOOL – nota traducătorului) / Pentru că, fată, am fost făcut pentru tine / Şi, fată, tu ai fost făcută pentru mine.”

Atât. Ba nu, mai am o întrebare: oare în restul timpului o ţine pe-un fuior sau o face ghem?