Victor Ponta este, până acum, singurul politician român postdecembrist care a izbutit performanţa de a ajunge erou de roman. Deşi, desigur, nimeni dintre cei ce nu-l cunosc intim pe premier nu poate stabili cât din personajul fictiv Victor Ponta există şi în personajul real Victor Ponta – sau invers.
Autoarea care-l explorează beletristic pe tânărul politician român este Doina Ruşti – binecunoscută atât pentru consistenţa şi savoarea scriiturii, care îmbie pur şi simplu la citit, cât şi pentru curajul nebunesc cu care explorează minuţios teme tabu, fără să se teamă că-şi va pune în cap toate băbătiile snoabe de ambe sexe.
Deja, titlul noului ei roman a stârnit un prim val de proteste. Mămica la două albăstrele. Ce-o fi, dragă, cu genitivul ăla atroce, de mahala? au comentat intelectualii cu par în locul care nu vede niciodată lumina. Deşi nu le-ar fi luat decât zece secunde să se prindă că, poate, aşa sunt o parte dintre personaje, iar rolul literaturii nu e să fie frumoasă la modul fake-preţios, ci onestă şi autentică.
Iar când vorbim de autenticitate şi onestitate, Doina nu face compromisuri. E evident din ceea ce scrie că se documentează aproape jurnalistic în privinţa fiecărui amănunt, cât de mic, al fiecărei situaţii. Exerciţiul îndelungat de scenarist e uşor de remarcat, pentru că Doina are o scriitură vizuală. Nu ţi-e greu să vezi oamenii, spaţiile, interacţiunile pe care ţi le propune.
În această carte, inovatoare este şi structura. Modul în care mai multe poveşti aparent fără legătură una cu alta se dezvoltă în paralel, în capitole succesive. Un cameraman la o televiziune facilă pentru mase simte un impuls erotic intens faţă de o cântăreaţă care-şi spune Li Zeta; o familie aparent normală îşi duce traiul de zi cu zi, dar spectrul tatălui fustangiu şi neserios, care a părăsit-o pe mamă cu mulţi ani în urmă, pluteşte undeva, în aerul din jur; Victor Ponta se chinuie să găsească soluţii pentru problemele mari şi mici care izvorăsc din instabilitatea economică a ţării şi îşi scrie mesaje pe Facebook cu o necunoscută care semnează Mămica la două albăstrele. Mă întreb doar dacă Doina s-a pregătit pentru această carte făcându-şi un cont fake şi scriindu-şi mesaje cu Victor Ponta.
Modul de evoluţie al acestor poveşti şi punctul final care le uneşte într-un tot sunt extrem de ingenioase. Dar e genul de ingeniozitate care îţi dă impresia de „calculat” – ceea ce risipeşte puţin din magia unei proze dense şi aromate ca un coniac vechi. Ajungând la acest final, am înţeles într-un sfârşit sfatul de acum câţiva ani al lui Dan Silviu-Boerescu: „Nu le mai elabora; lasă-le să curgă!”. Pe atunci, mi se păruse o tâmpenie. Dar acum îl zic mai departe: „Doina, eşti un geniu. Scrii fluid şi senzual, ca dansul unei balerine. Nu le mai elabora – lasă-le să curgă!”
1 comentariu