Moda s-a schimbat pe toate planurile, in functie de perioade, si nici domeniul hairstyling nu a fost lasat deoparte. Iata, asadar, care erau fashion trends-urile din Antichitate pana in Epoca Victoriana.
Antichitate
In inima Egiptului, nobilimea isi purta parul aproape de cap, iar pentru ceremonii se foloseau peruci grele, din par buclat negru. Perucile femeilor erau, de obicei, din par lung si impletit, impodobit cu ornamente din aur si cu agrafe din fildes. In Grecia, femeile purtau parul lung si strans in coc. Multe dintre ele isi vopseau cu henna parul roscat si il presarau cu praf de aur sau il impodobeau cu flori proaspete si tiare. Roma antica era cu un pas in urma Greciei, adica tendinta era de a urma stilul grecilor.
Clasele superioare foloseau drotul pentru ondularea parului si praful de aur pulverizat, obicei imprumutat tot de la greci. Femeile isi vopseau parul blond si purtau peruci facute din parul sclavilor. Mai tarziu, coafurile erau ornate cu bucle stranse si cozi ridicate in varful capului, in constructii complicate sustinute de fire de sarma. In randul comunitatilor musulmane, traditia cerea ca parul sa fie acoperit in public. Barbatii purtau turbane sau fes, iar femeile isi ascundeau parul sub valul traditional.
In Orient, fetele nemaritate din China purtau parul lung si impletit, in timp ce femeile isi pieptanau parul spre spate si il legau la ceafa, intr-o funda. In perioada medievala, femeile purtau parul lung si liber, dar incepand cu secolul al XVII-lea, coafurile au devenit mai stilizate, ridicate pe ceafa, prinse in agrafe si piepteni-bijuterie.
Coafura gheiselor era foarte elaborata, ridicata si lucioasa, imbogatita cu mese de par. Pe continentul african, datorita obiceiurilor triburilor diverse, coafurile erau variate si de obicei aratau statutul social. Luptatorii masai imparteau parul din fata in mici fasii pe care le impleteau, in timp ce parul de la spate putea ajunge pana la talie.
Cei care nu erau luptatori, dar si femeile isi radeau parul de pe cap. Multe triburi isi vopseau parul cu pamant rosu si grasime si chiar stilizau coafura cu gunoi de grajd pentru ca parul sa fie teapan. Femeile din tribul Mangbetu aveau o coafura complexa care consta din codite impletite infasurate pe o rama in forma de cos. Cei din tribul Miango aveau o viziune mult mai simpla, isi acopereau cozile de cal cu esarfe si le impodobeau cu frunze.
America
Nativii indieni americani aveau stiluri de coafura diferite, cei de pe Coasta de Est isi radeau capul, dar pastrau o creasta in crestetul capului. Indienii de rand, femei si barbati, purtau cozile arhicunoscute impodobite cu pene, in timp ce femeile aztece isi impleteau parul in cozi pe care apoi le incolaceau si le decorau cu fasii din materiale textile.
Europa
In perioada Renasterii, femeile isi pensau parul din fata pentru a da senzatia ca au fruntea mai inalta, iar restul parului era pieptanat pe spate pentru a pune in evidenta palariile elaborate ale timpului. Era o practica des intalnita in Europa unde femeile italiene preferau sa acopere zona de delimitare a parului cu turbane incarcate de bijuterii. Tot italiencele le invidiau pe nord-europene pentru culoarea parului si stateau cu orele in soare sa-si decoloreze parul.
Metoda la moda pentru decolorare era folosirea sofranului sau a foilor de ceapa. Prin secolul al XVI-lea, regina Elisabeta era „beauty icon-ul” vremii, ea era cea care lansa trenduri. Tenul sau alb ca si crinul si parul sau rosu au creat o adevarata isterie in randul femeilor care alergau dupa pudra alba pentru fata si peruci rosii. Secolul al XVIII-lea a lansat moda perucilor elaborate si a coafurilor foarte inalte si impodobite.
Perucile pudrate, cu zulufi lungi erau la ordinea zilei, barbatii le legau la spate cu funde negre, iar femeile le decorau cu pene, panglici sau ghirlande. Coafurile voluminoase erau in mod sigur in mare voga, cu cat mai mari cu atat mai bine. Realizarea lor necesita ore intregi, iar la final, erau intepenite si pudrate. Din nefericire, orele pierdute pentru a le crea erau un impediment in calea… igienei.
Coafurile monumentale se transformau in adevarate cuiburi de paraziti. Dar asta nu oprea imaginatia debordanta a unor doamne care construiau adevarate edificii; colivii cu pasari sau scene de inspiratie marina, cu corabia incorporata. Epoca Victoriana a urmat celei decadente, prin urmare, s-a simtit nevoia unei acalmii in ceea ce priveste machiajul si coafura.
Accentul s-a pus pe frumusetea naturala, parul trebuia sa fie neted, stralucitor si sanatos. De cele mai multe ori era netezit cu uleiuri si ondulat in bucle lungi, bretonul se purta scurt, iar podoabele erau mai subtile.