Dupa ce biletele din zona Gazon A s-au vandut in totalitate in doar o luna de la punerea in vanzare, zilele acestea s-au terminat si biletele din Gazon B. La solicitarea organizatorilor, managementul trupei a fost de acord cu suplimentarea acestui sector cu inca 2000 de bilete!
„Fanii trupei sunt foarte incantati de revenirea Depeche Mode, biletele se vand intr-un ritm mult mai alert decat in 2006: desi mai sunt doua luni pana la data concertului, doua categorii sunt deja sold-out!” a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic. „Suplimentarea biletelor in Gazon B este o veste buna atat pentru noi – caci demonstreaza interesul publicului pentru acest eveniment – cat si pentru cei 2.000 de fani care au de acum o sansa in plus de a asculta live piese de pe cel mai nou album Depeche Mode, ‚Sounds of the Universe’.
Beck’s, lider pe segmentul berilor premium internationale in Romania, este o marca puternic asociata cu distractia, spiritul liber, inovator, nonconformist si de aceasta data va sarbatori impreuna cu fanii revenirea in Romania a legendarei trupe britanice,” a declarat Adrian Ciulei, Brand Manager Beck’s. In urma numeroaselor e-mailuri si telefoane primite din partea fanilor, organizatorii au solicitat managementului Depeche Mode suplimentarea numarului de bilete din Gazon B, reprezentantii trupei aproband azi aceasta cerere.
Cele 2000 de bilete suplimentare s-au pus in vanzare inca de dimineata, pe myticket.ro si in magazinele Diverta. Depeche Mode va concerta pentru a doua oara la Bucuresti pe 16 mai, in Parcul Izvor, in cadrul unui eveniment oferit de Beck’s si produs de Emagic, inclus in turneul „Tour of the Universe”. Biletele mai pot fi achizitionate din reteaua Diverta si de pe www.myticket.ro la preturile de 360 (categoria VIP), 120 lei (Gazon B) si 100 lei (Gazon C).