Vești bune pentru fanii seralului „Grey’s Anatomy”. Postul ABC a anunţat că va lansa sezonul 18 sin seria cu Ellen Pompeo, care îşi va prelungi contractul pentru a continua să o interpreteze pe Dr. Meredith Grey, scrie Variety.
Actrița Ellen Pompeo ar primi un salariu mai mare pentru rolul ei. Mult timp a existat o incertitudine cu privire la un nou sezon. Pompeo a spus că vrea să se concentreze pe producție în viitorul apropiat, iar Shonda Rhimes, creatoarea seriei, a spus că serialul nu poate continua fără actriță.
Deoarece viitorul serialului „Grey’s Anatomy” a fost incert, scenariștii au scris ultimul episod al celui de-al șaptesprezecea serie, astfel încât să poată fi și ultimul din serial.
Drama medicală, în prezent aflată la sezonul al 17-lea, este pe primul loc în topul serialelor de televiziune, cu audienţă în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, atrăgând 8,3 milioane de telespectatori.
ABS a prelungit şi „Station 19”, un spinoff al “Grey’s Anatomy”, cu al cincilea sezon. Cele două seriale sunt cele mai vizionate la ABC.
„Grey’s Anatomy” a schimbat mai multe distribuţii de-a lungul anilor, cu Giacomo Gianniotti şi Jesse Williams care au părăsit serialul în ultimele luni. Dar Variety a confirmat că actorii din distribuţia originală Chandra Wilson şi James Pickens Jr. vor apărea şi în sezonul 18 alături de Pompeo.
„Grey’s Anatomy” a fost unul dintre primele seriale a căror producţie a fost oprită în luna martie, când a izbucnit pandemia. Al 17-lea sezon al dramei medicale produse de Shonda Rhimes abordează pandemia.