Cercetătorii au ajuns la concluzia că vânzările de Viagra cresc datorită scenelor de sex din filmele de la Hollywood. Performanțele sexuale extraordinare ale personajelor din filme îi cam pun pe gânduri pe bărbații din viața reală, iar singura metodă imediată și la îndemână care le vine acestora în minte este celebra pilulă albastră.
Bărbații sunt efectiv uluiți de ce pot face în pat eroii pe care îi văd în filme. Chiar dacă e absurd să crezi că performanțele acestora sunt reale, ei capată un oarecare sentiment de frustrare. La acest sentiment de inferioritate participă și adulația partenerelor pentru personaje ca James Bond, The Saint, etc.
Vânzările de Viagra au crescut cu aproximativ 70 de milioane de dolari în 6 ani și s-a ajuns la performanța ca în fiecare zi 30.000 de astfel de pastile să fie folosite de bărbați.
Frank Furedi, sociolog la Universitatea din Kent a analizat situația și a ajuns la concluzia că tinerii din ziua de astăzi nu mai răbdarea de a învăța din experiență. Acum niciun bărbat nu ar mai cere un sfat sexual unui prieten și preferă să învețe din seriale precum Sex and the City sau Entourage.
Cercetările au divulgat și o oarecare dependență de aceste pastile chiar dacă cei care le iau nu au nevoie pentru a avea performanță în pat. Mai mult, chiar și femeile iau Viagra pentru a-și mări plăcerea. Conform prospectului, Viagra ar trebui vândută doar celor care suferă de impotență. În ciuda restricțiilor internaționale, surogate ale pastilei se vând foarte ușor pe internet.