E frustrant să ai o asociaţie de protecţie a drepturilor animalelor în România, pentru că mulţi români sunt proşti, zgârciţi şi răi. Pentru că, dacă află că ai o asociaţie, îţi vor lăsa la uşă câte o recoltă de pui din trei în trei zile, pentru că, dacă le vei cere să doneze, vor băga la înaintare clişeul cu “dar de copiii abandonaţi nu vă interesează, nu?” (evident, pe ei nici atât), pentru că îţi vor adopta un puiuţ de mâţă “vaaaai ce cuuuute eeee”, tu vei salva altul şi în trei zile te vei pomeni cu idioţii că ţi-l returnează că “ţine copilul de la teme”, sau cu alt pretext retardat, iar asta în cazurile fericite când nu ţi-l pierd pur şi simplu.
Pe scurt, când lucrezi pentru drepturile animalelor în România şi eventual te şi chinui să îngrijeşti şi să dai spre adopţie un număr oarecare de animale, înfrunţi zilnic atâta prostie şi nesimţire, încât îţi va veni foarte uşor să urăşti toată rasa umană şi să-ţi imaginezi cum ai scrie un roman SF cu un câine cu puteri mutante care porneşte într-o călătorie însângerată de măcelărire a tuturor celor care i-au făcut rău.
Şi totuşi, ce-a făcut Asociaţia Cuţu-Cuţu aici e hidos. Textul ăsta, care poate fi rezumat ca “Vezi, mă, Iovane, ai hăcuit tu câini, dar te-au ajuns din urmă blestemele noastre, haha (lugubru)! Dumnezeu nu bate cu parul, măăă!” e atât de vulgar în satisfacţia lui meschină, încât te trec fiorii citindu-l.
Să lămurim o treabă: nu cred în prostia aia cu “Despre morţi numai de bine”. De ce? Dacă mortul a fost un nemernic, asta e situaţia. Dar una e să scrii despre un mort că a greşit cutare şi cutare, şi alta e să emiţi judecăţi de ţaţa satului, cu “aşea i-a trebuit, dă-l dreacu!” Totuşi, eşti o asociaţie. Poartă-te ca atare. Prezenţa publică, statutul de instituţie presupune o anumită ţinută intelectuală. E jenant să triumfi peste cadavrul încă aburind al lui Adrian Iovan – care, totuşi, a murit în misiune, încercând să salveze nişte vieţi, că, uite, spiritele câinilor ucişi de el îi dansează acum un cha-cha al fantomelor la căpătâi. E nedemn de nobleţea misiunii pe care v-aţi asumat-o.
Şi e greşit din punct de vedere strategic, când depinzi de donaţiile oamenilor. Ăia fără conştiinţă nu se vor autosesiza niciodată că “aoleu, fac rău, mă bate Dumnezeu”, în schimb ai toate şansele să-i oripilezi pe oamenii cu suflet (targetul tău de public), prin faptul că vulgarizezi o dramă, transformând-o în motiv de Schadenfreude (regret, noi, românii, n-avem echivalent pentru cuvântul ăsta).
Dacă realmente vrem să ne schimbăm ca popor, lucrul pe care ar trebui să-l lepădăm prima oară ar fi apucăturile astea ţăţeşti. “Aşa l-a bătut Dumnezeu!” Păi, uite, conducerea ASPA Bucureşti e bine mersi în viaţă, în toată deplinătatea şunculiţelor ei. Şi de murit, mor şi iubitori de animale, nu doar hateri. Speculaţiile de genul: “dacă nu împuşca animale, poate că îl ajuta Dumnezeu” sunt penibile. În acea călătorie, în acele condiţii, astea au fost consecinţele. Nu vă pune nimeni să prezentaţi condoleanţe întristatei familii. Pur şi simplu, când o mulţime de oameni le compătimesc pe victimele acelui accident, e de un sadism inutil să fii tu cel care triumfă pe mormânt. Îţi faci rău în primul rând ţie.
Eu aş scoate textul ăsta şi aş posta un altul, cu scuze faţă de familia şi prietenii lui Adrian Iovan. Apoi, aş minţi că mirosisem tămâie până când intrasem în transă şi nu mi-am dat seama când l-am scris, sau că m-a hackuit TinKode, băiatul ăla care a intrat pe site-ul Armatei Americane şi pe pagina NASA.
Foto: themetapicture.com
4 comentarii