Tabu
PEOPLESlider

Povestea copilului minune Shirley Temple care a salvat un studio de la faliment

Ediţia americană a revistei Newsweek a scos un număr special dedicat actriţei Shirley Temple, copilul minune al cinematografului din anii ‘30.

Cea mai apreciată vedetă a anilor ‘30 pe care o deţinea la acel moment studioul MGM, Shirley Temple şi-a început cariera la doar 5 ani. În urma succesului aproape imediat pe care l-a obţinut, Temple a fost vânată de studiouri mai mari la scurt timp de la debut. Unul dintre aceste studiouri era Fox care fusese afectat de criză, aproape în pragul falimentului, însă rămăsese în acea perioadă încă foarte renumit, respectat şi avea posibilitatea de a împrumuta bani pentru a cumpăra cea mai tânără vedetă de la MGM.

Fox a întărit locul actriţei Shirley Temple pe prima poziţie în topul celor mai iubite vedete copil din acei ani şi practic din cei care aveau să urmeze. Compozitorul Jay Gorney, cel care compunea muzică pentru filmele studioului Fox Film a văzut un episod din serialul în care juca Temple în acel moment – Şotii şi giumbuşlucuri – şi şi-a dat seama de potenţialul copilei. Aşa că a organizat imediat o filmare de probă cu Temple în rol principal pentru filmul Stand Up and Cheer! în luna decembrie a acelui an. Copila a primit rolul şi a fost semnat contractul prin care primea de la Fox Film 150 de dolari pe săptămână. Apoi, contractul ei a fost prelungit din 21 decembrie 1933 pentru încă un an, cu aceeaşi sumă pe săptămână iar în 1934, când filmul a ajuns în cinematografe, bănuiala lui Gorney s-a adeverit iar filmul a fost adorat de toate categoriile de vârstă ale spectatorilor.  Studioul Fox a împrumutat-o atunci pe Temple studioului Paramount pentru filmul Bright Eyes care prin cântecul The Good Ship Lollipop a propulsat-o pe micuţa actriţă pe primul loc în topurile celor mai buni actori şi cântăreţi din întreaga lume.

Acest single a fost vândut în mai mult de 500 de mii de exemplare în 27 februarie 1935 iar Shirley Temple, în vârstă de 6 ani a devenit primul copil care să primească o statuetă micuţă Oscar pentru rolurile sale. Studiourile Fox şi 20th Century Pictures au fuzionat datorită succesului lui Shirley Temple, ducând la apariţia noului studio 20th Century Fox. Succesul actriţei a crescut iar la finalul acelui an, salariul său a ajuns la 2500 de dolari pe săptămână. Unul dintre cele mai cunoscute filme în care a jucat, Curly Top, a apărut în luna iulie a aceluiaşi an, aducând 1,1 milioane de dolari studioului şi o nouă piesă hit – Animal Crackers in My Soup.

În 1936, Twentieth Century Fox a mărit contractual actriţei la 50 de mii de dolari pentru film în anul 1936. A filmat pentru patru filme în acel an şi a devenit una dintre cele mai bine plătite actriţe de la Hollywood.

ARTICOLE SIMILARE

Greșeli pe care toată lumea le face când cumpără haine de iarnă

Andreea Damian

Veste uimitoare pentru Casa Regală! Kate Middleton, însărcinată cu al patrulea copil

Andreea Damian

Adela Popescu, Victoria Răileanu și Cristina Sima Dumitrescu, aniversări speciale în familiile lor

Tabu Tabu

Cât costă drobul de miel gătit de chef Cătălin Scărlătescu. Ingredientul secret pe care îl folosește în rețeta sa

Andreea Damian

Alimentul la care Nea Mărin a renunţat de 20 de ani şi pare că a întinerit

Andreea Damian

Afla cum sa iti faci un machiaj ce permite atat accentuarea ochilor, cat si a buzelor

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu