Burnout este acum un diagnostic medical legitim, în conformitate cu Clasificarea Internațională a Bolilor sau ICD-11, manualul Organizației Mondiale a Sănătății, care ghidează furnizorii medicali în diagnosticarea bolilor. Decizia a fost adoptată în cadrul Adunării Mondiale a Sănătății de la Geneva.
Burnout apare ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat cu succes. Potrivit manualului, medicii pot diagnostica pe cineva cu burnout dacă acesta întâmpină următoarele simptome:
- epuizare energetică;
- sentimente de negativism/cinism legate de locul de muncă;
- reducerea eficacității profesionale.
Ghidul bolilor întocmit de OMS mai prevede și faptul că epuizarea prin muncă „se referă în mod specific la fenomenele din contextul profesional și nu ar trebui folosit pentru a descrie experiențele din alte zone ale vieții”.
Cercetătorii au studiat ani de zile sindromul burnout
Burnout a fost mult timp un concept cultural neclar care a sfidat încercările de a crea o definiție specifică asupra căreia toți oamenii de știință să cadă de acord. Cel care a pomenit prima oară de acest concept a fost psihologul Herbert Freudenberger într-un articol științific publicat în 1974. În următoarele 4 decenii, specialiștii au studiat intens acest subiect. La vremea respectivă, burnout nu a fost considerat o tulburare mintală, chiar dacă în prezent este considerată una dintre cele mai discutate probleme de sănătate mintală.
Un motiv ar fi, argumentează Heinemanns, că o mare parte din cercetările privind sindromul burnout s-a concentrat pe „cauze și factori asociați” mai degrabă, decât pe încercările de a elabora criterii specifice de diagnosticare. De aceea conceptual era ceva vag și ambiguu. Se ridică problema dacă experții pot face diferența între depresie și sindromul burnout, acesta fiind un obstacol major în definirea lui ca boală.