Povestea lui Brooke Greenberg este un mare mister atât pentru părinţii ei, cât şi pentru medici. La prima vedere, fata pare de vreo patru-cinci ani, însă în realitate ea are 20 de ani.
Şi încă este plimbată într-un cărucior pentru copii de mama ei, care nu a renunţat nici în ruptul capului la luptă; nici atunci când niciun medic nu a ştiut să-i spună ce a făcut-o pe Brooke să se oprească din creştere la vârsta de cinci ani, nici atunci când a constatat că fetiţa ei nu se mai dezvoltă nici măcar mintal.
Ca urmare a imposibilităţii de a stabili un diagnostic, afecţiunea tinerei de 20 de ani care arată ca un copil de grădiniţă şi care cântăreşte doar 7 kilograme a fost denumită “Sindromul X”. Asta pentru că, în ciuda investigaţiilor repetate şi amănunţite, medicii nu au găsit, practic, nimic în neregulă la ea.