Gina Pistol este însărcinată? Asta este întrebarea care stă pe buzele tuturor după declaraţiile lui Smiley, pe care le-a dat imediat după nuntă.
Prezentatoarea de televiziune și artistul trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, de aproape şapte ani, şi au împreună o fetiţă, pe nume Josephine.
Peste o săptămână, Smiley și Gina Pistol vor pleca în luna de miere. Cei doi au ales o destinație inedită, și anume sudul Franței. Cântărețul a făcut o serie de mărturisiri, după ce el și Ginuța și-au pus pirostriile. De altfel, a vorbit și despre posibilitatea de a deveni părinți pentru a doua oară.
„Plecăm în luna de miere peste o săptămână, în sudul Franței. Ne dorim să avem o lună – deși nu e chiar o lună – de miere frumoasă, să ne întoarcem și să avem o vară frumoasă, apoi o viață senzațională, să ne facem amintiri frumoase împreună, să îmbătrânim frumos împreună, să ne înțelegem bine, să ne susținem unul pe celălalt. Să ajutăm fata să facă tot ceea ce își dorește și dacă mai apare un copil îl primim cu brațele deschise și cu toată dragostea”, a mărturisit Smiley.
Cei doi s-au căsătorit civil și religios sâmbătă, 27 mai, într-un cadrul feeric și au făcut o mare petrecere la Snagov.
Sursa: Tabu.RO