Deși toată lumea comentează că Gina Pistol ete însărcinată, niciunul dintre cei doi îndrăgostiți nu au făcut nicio declarație oficială. Astfel că 2020 este un an mai ciudat pentru toată lumea și pentru că Smiley – Andrei Tiberiu Maria nu a avut concerte și nici emisiuni de televiziune, decât în altfel de condiții.
Din fericire, în afară de faptul că stă în studioul de înregistrări și face piese cu echipa lui muzicală de la HaHaHa Prduction, Smiley mai are și alte proiecte. Se știe că solistul a jucat în filme și seriale precum “Selfie”, “Oh, Ramona” sau “Nașa”, dar și în seriale pecum “Triplusec” sau “Cu un pas înainte” și acum are noi proiecte. Împreună cu regizorul Iura Luncașu (“Inima de țigan”, “În Familie” sau “Pariu cu viața”) au terminat de filmat pentru un nou proiect, care se numește “Legați” însă despre care nimeni nu vrea să vorbească mai multe despre acest material la care au lucrat vreme de mai multe săptămâni. Iar Smiley nu se oprește aici, căci dacă nu mai are showul de voci, are mai mult timp. “După preselecțiile concursului de talente care vor avea loc în septembrie, Tiberiu Andrei Maria revine la actorie.
Muncește pe rupte, de dragul iubitei sale, Gina Pistol, despre care apropiații lor susțîn că este însărcinată. Regizorul Iura Luncașu, care a mai terminat și filmul “Investitorii”, de ceva timp, a povestit că va mai lucra cu Smiley și la un alt proiect în octombrie, după finalizarea preselecțiile la showul de talente. “În câteva zile ne vom apucă din nou de filmat pentru comedia dramatică cu final pozitiv “O dată pentru totdeauna”, în care Smiley va avea rolul principal. Am lucrat bine împreună cu el vara această și mai facem un poiect în care vor mai juca actori precum Ada Galeș, Cosmin Natanticu, Augustin Viziru, Sali Levent și Adelina Pestrițu într-un rol mai mic. Cu noile reguli și reglementări vom vedea când vor ajunge în cinematografe cu proiectele terminate însă vom aștepta să vedem ce se mai întâmplă”, a mai spus regizorul.