Tabu
PEOPLESlider

Smiley, scene intime cu o colegă de breaslă. Cum a reacționat Gina Pistol

„Legații”, noul film cu Smiley într-unul dintre rolurile principale, îl prezintă pe artist în ipostaze incendiare cu Andrada Popa. Cei doi au filmat în pădure, iar scenele de amor au fost văzute inclusiv de Gina Pistol, iubita artistului.

Pelicula a fost filmată în anul 2020, în munți, iar Gina Pistol nu a fost prezentă la filmările peliculei. Andrada Pop a dat detalii despre scenele cu Smiley celor de la Click!:

„În afară de faptul că eram legați și eram în pandemie, e o scenă cu mine și Smiley, în care se întâmplă anumite lucruri… pasionale. Trebuie să te uiți, dacă nu te-ai uitat. E o scenă în care, noi, legați acolo, ne-am gândit «hai că ar fi o idee bună să aprindem focul», la figurat, în pădure. Scena dintre mine și Smiley a fost probabil cea mai așteptată de către colegii de platou care au făcut toate glumele posibile și imposibile timp de 3 săptămâni. Secvența a rămas printre ultimele de filmat așa că am avut destul timp să mă stresez. Deși pe TV nu apar decât 10-15 secunde, noi am filmat duble din toate unghiurile.

Îmi aduc aminte că prima dublă a început cu stângul. A trebuit să îl împing pe Smiley pe spate, iar el mi-a pus piedică din greșeală și am căzut unul peste altul și ne-am dat cap în cap. Nu pot să spun că a fost o scenă grea, dar a fost cu siguranță o provocare”, spune Andrada Popa.

Actrița mai povestit că a fost și ea fana cântărețului încă de mică și că filmul a fost pentru ea o experiență „mișto”:

„Eu, când eram mai mică, am fost, ca orice om, fană Smiley și când am citit scenariul am zis: «Aoleu, nu pot să cred că se întâmplă treaba asta!». Dar a fost o experiență foarte mișto. Eu spun că a ieșit ce trebuie. Vă invit să vedeți filmul în care mai joacă Nicole Cherry, Ștefania și Speak, Skizzo Skillz sau David Ioniță aka Keed, solistul din trupa Șatra B.E.N.Z. și participant la «Chefi la cuțite»”, spune solista care a revenit în țară, dar și în muzică pentru că a lansat o piesă nouă.

„Nu cu Smiley, dar nu au intrat zilele în sac. Momentan m-am întors de la Londra și am lansat videoclipul piesei «If he wanted to he would» în care am un look a la Lady GaGa. Vă invit să-l vedeți și voi pe YouTube!”, încheiat actriță pentru aceeași sursă .

ARTICOLE SIMILARE

Soția lui Alec Baldwin nu se oprește: va deveni mamă a cincea oară

Andreea Damian

O puștoaică de 9 ani recreează look-ul vedetelor cu ce găsește prin casă. Rezultatul te va face să râzi!

Andreea Damian

Filmul despre viaţa artistei Aretha Franklin, în avanpremieră la Festivalul Anonimul

Andreea Damian

Fondatoarea și redacția alcătuită exclusiv din femei a revistei pentru femei a Vaticanului au demisionat

Andreea Damian

Și Kylie Jenner a folosit elicopterul lui Kobe Bryant. „Încă nu-mi vine să cred”

Andreea Damian

Bogdan Vlădău, gest impresionant pentru Gina Chirilă la două zile de la anunțul divorțului

Andreea Damian

Scrie un comentariu